Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Leonardo Badea a demisionat din funcția de președinte al ASF
09 oct, 16:52, de  Matei Ion
Leonardo Badea şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) începând cu data de 11 octombrie 2019, au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, reprezentanţi ai instituţiei.
Leonadro Badea
Leonadro Badea

Demisia vine în contextul în care Leonardo Badea va ocupa din această toamnă poziţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României.

Atribuţiile acestuia vor fi preluate de Doina Dascălu, în prezent prim-vicepreşedinte al ASF.

Teodorovici: Promovarea BVB, o decizie istorică pentru România

Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, respectiv articolul 13, alin. 2, în cazul imposibilităţii temporare de exercitare a prerogativelor preşedintelui, reprezentarea ASF revine prim-vicepreşedintelui. În prezent această funcţie este deţinută de Elena Doina Dascălu.

Noul Consiliul de Administraţie al BNR a fost numit de Parlament la începutul lunii iulie. 

Ştiri Recomandate

 Trufele, numite și "diamantele pământului"

Află câți bani poți scoate din afacerea cu trufe

Cu un conținut bogat în proteine, săruri minerale, azot, acizi organici, trufele, numite și "diamantele...

Bacșișul s-ar putea impozita cu 16%

Impozitarea bacșișului. Unde va fi trecut și cu cât se va taxa

Este a treia tentativă de a impozita bacșișul din domeniun HORECA, acestă ultimă variantă venind după ce Eugen...

Daniel Dines - Foto: UiPath / Twitter

UiPath, compania fondată de Daniel Dines, achiziționează ProcessGold și StepShot

Compania UiPath, fondată de antreprenorul român Daniel Dines, a anunțat marți achiziția a două companii, cea...

Mădălina Mezei

Tarom nu mai are nici director general interimar

Consiliul de Administraţie al companiei TAROM a decis marţi seara revocarea din funcţie a directorului general...

Jumbo, cel mai mare retailer de jucării

Jumbo, creștere rapidă datorită afacerii în România

Jumbo, cel mai mare retailer de jucării din Grecia, a raportat un avans de 7,8% a profitului net în anul...

Cod galben de ceață

Cod galben de ceață în București și 24 de județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineaţa, mai multe atenţionări Cod galben de ceaţă...

Ludovic Orban vrea să modifice OUG 114

Ludovic Orban modifică OUG 114 cu ”o tranziție”

Ludovic Orban a declarat că la OUG 114 trebuie abrogate reglementările legate de domeniul energiei, cu o...

Guvernul modifică din nou legea pensiilor

Legea pensiilor se schimbă din nou. Principalele modificări

Legea pensiilor se schimbă din nou, de această dată printr-o ordonanță de urgență pe care Guvernul urmează să o...

Curs valutar | Actualizat la 16-10-2019
EUR flag1 EUR = 4.7524 RON
USD flag1 USD = 4.3164 RON
GBP flag1 GBP = 5.4550 RON
CHF flag1 CHF = 4.3241 RON
AUD flag1 AUD = 2.9196 RON
DKK flag1 DKK = 0.6362 RON
CAD flag1 CAD = 3.2618 RON
HUF flag1 HUF = 0.0143 RON
JPY flag1 JPY = 0.0399 RON
NOK flag1 NOK = 0.4720 RON
SEK flag1 SEK = 0.4387 RON
XAU flag1 XAU = 207.4267 RON
Monede Crypto
1 BTC = 35167.05RON
1 ETH = 771.69RON
1 LTC = 236.67RON
1 XRP = 1.24RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 2.66% p.a.
ROBOR:
3 luni: 3.04%
6 luni: 3.11%
12 luni: 3.22%
EURIBOR:
3 luni: -0.3100%
6 luni: -0.2300%
12 luni: -0.1120%