Legea a fost PROMULGATĂ! Cine beneficiază de reducerea vârstei de pensionare
Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Legea a fost PROMULGATĂ!
Legea a fost PROMULGATĂ!
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea cu 2 ani a vârstei standard de pensionare, fără penalizare, la cele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluare din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui şi pe o rază de 8 km în jurul acestora.

Actul normativ modifică art. 65 alin.(5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi a fost iniţiat de senatorul PSD Cornel Resmeriţă.

Orban, despre pensii: Această majorarea se va face pe baza unor analize

Potrivit legii, "persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu sau de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, a pulberilor metalice şi/sau de cocs metalurgic, precum şi a emisiilor de amoniac şi derivate, respectiv localităţile Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna, Târgu Mureş, Drobeta-Turnu-Severin, Târnăveni, Slatina, Turnu Măgurele, Râmnicu Vâlcea, Petroşani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Aninoasa, Uricani, Hunedoara, Călan, Brad, Criscior, Veţel, Şoimuş, Baia de Criş, Ghelari, Teliuc, Certej, Băiţa, Orăştie, Deva din judeţul Hunedoara, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...

Comic Con Romexpo 2024. Explozia culturii "Pop&Geek"

Comic Con București 2024 a fost un eveniment dedicat...

Modificare a Codului Muncii, în Senat. Schimbările propuse

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru...

Proiect pentru creşterea contribuţiei la Pilonul II

A fost depusă la Senat o propunere legislativă privind...

Cine se află în spatele mărcii de pantofi Jacques Solovière?

Jacques Soloviere. Un nume care te duce cu gândul la un...


pixel