Lege SPECIALĂ. Intră în vigoare duminică. Este importantă
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Ce trebuie să știe un angajator
Ce trebuie să știe un angajator
Angajatorii care folosesc salariați la pescuitul maritim comercial vor trebui să respecte, începând de duminică, o lege specială pentru această activitate. Noile reguli se regăsesc în Legea nr. 270/2020 privind munca în domeniul pescuitului maritim, publicată recent în Monitorul Oficial.

Conform noului act normativ, pescari pot fi angajate doar persoane care au cel puțin 18 ani. Totuși, pot lucra și cei care au minimum 16 ani, condiția fiind să nu urmeze o formă de învăţământ obligatoriu de zi. În orice caz, muncile periculoase și munca de noapte pot fi îndeplinite numai de pescarii care au trecut de vârsta majoratului.

În același timp, pescarii își pot desfășura activitatea la bordul navelor numai dacă sunt apți din punct de vedere medical, angajatorii încheind cu aceștia un contract individual de muncă special (un exemplar va fi păstrat la bordul navei, împreună cu evidența orelor lucrate).

În privința orelor lucrate, actul normativ prevede unele excepții de la Codul muncii. Ca atare, pescarii pot lucra cel mult 14 ore în orice interval de 24 de ore și maximum 72 de ore în orice perioadă de șapte zile, precizează Avocatnet. Oricum, durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, calculată la o perioadă de referinţă de cel mult 12 luni.

Totodată, pescarii au dreptul la un repaus de cel puțin zece ore în orice perioadă de 24 de ore și de cel puțin 77 de ore în orice perioadă de șapte zile. „Orele de repaus pot fi împărțite în cel mult două perioade, dintre care una având durata de cel puțin 6 ore, fără ca intervalul dintre două perioade consecutive de repaus să depășească 14 ore”, este detaliat în lege. În situații de pericol, pescarii trebuie să lucreze inclusiv în timpul orelor de repaus, adică să efectueze ore de muncă suplimentare până la restabilirea situaţiei normale. 

Citește și Recomandări de la Delgaz Grid. Vizează instalațiile comune

„Comandantul are dreptul să solicite unui pescar să presteze orele de muncă necesare pentru siguranța imediată a navei, a persoanelor de la bord sau a capturii ori în scopul de a se acorda ajutor altor ambarcațiuni sau nave ori altor persoane aflate în pericol pe mare. (...) comandantul poate să suspende programul orelor de repaus și să îi solicite unui pescar să efectueze ore de muncă suplimentare până la restabilirea situației normale”, este subliniat în lege.

Perioada minimă de concediu de odihnă pentru pescari este cea stabilită de Codul muncii, respectiv de 20 de zile lucrătoare, iar angajatorul poate stabili perioada de timp liber atunci când navele de pescuit nu pot ieși pe mare, dacă această perioadă depăşeşte o lună. Angajatorii vor risca să fie amendați dacă nu respectă prevederile referitoare la timpul de muncă și de odihnă (între 6.000 și 10.000 de lei). Chiar dacă acum există o lege specială pentru pescari, angajatorii vor trebui să respecte și prevederile Codului muncii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Stagnare a creditării companiilor din zona euro

Creditarea companiilor din zona euro stagnează, atrage...

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Veşti bune pentru beneficiarii cardurilor de energie. 

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...


pixel