Kristalina Georgieva, șeful FMI: Cheltuiți!
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Kristalina Giorgieva
Kristalina Giorgieva
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a avertizat miercuri că oprirea cheltuielilor destinate combaterii pandemiei de coronavirus şi contracarării consecinţelor economice ale pandemiei ar putea avea consecinţe grave pentru economia mondială, transmite Reuters.

Georgieva a îndemnat statele să investească în proiecte "verzi" şi în infrastructura digitală pentru a stimula productivitatea şi veniturile, adăugând că este imperativ ca ţările cu venituri reduse să fie ajutate să facă faţă poverii datoriilor mari astfel încât să poată să îşi menţină sprijinul pentru cetăţenii lor.

"În ultimele luni imaginea de ansamblu a devenit mai puţin sumbră, dar cu toate acestea ne aşteptăm în continuare la cea mai gravă recesiune globală de după Marea criză economică", a declarat Kristalina Georgieva într-o conferinţă de presă cu prilejul reuniunilor anuale ale FMI şi Băncii Mondiale. "La nouă luni de la debutul pandemiei, ne confruntăm în continuare cu o criză care a provocat peste un milion de decese şi a aruncat economia în marşarier, conducând la o creştere bruscă a şomajului, sărăciei şi a riscului apariţiei unei generaţii pierdute în ţările cu venituri reduse", a adăugat Georgieva.

Potrivit celor mai recente prognoze ale FMI, economia mondială va înregistra o revenire parţială şi inegală în 2021, când PIB-ul mondial ar urma să înregistreze un avans de 5,2%, dar a avertizat că rămân în continuare riscuri semnificative, inclusiv de pe urma exploziei numărului de cazuri de persoane infectate.

În acest context, Georgieva a spus că este vital pentru toate ţările să continue măsurile esenţiale destinate protejării vieţilor şi mijloacelor de trai, inclusiv prin programe precum garanţii de credite şi subvenţionarea salariilor.

"Dacă măsurile de sprijin vor fi retrase prea devreme există riscul unor pagube serioase", a spus directorul general al FMI, o instituţie care din punct de vedere istoric a fost un campion al unei politicii bugetare restrictive.

Potrivit estimărilor FMI, guvernele din întreaga lume au injectat deja 12.000 de miliarde de dolari în economie, ceea ce a majorat deficitele bugetare cu nouă puncte procentuale, în medie, şi a pus datoria publică globală pe o traiectorie care o va duce peste pragul de 100% din PIB pentru prima dată în 2022.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel