Jianu: România are nevoie de stimularea consumului, nu doar de susţinerea investiţiilor (VIDEO)
Autor: Dana Mihai
Data actualizării:
Data publicării:
Florin Jianu
Florin Jianu
EXCLUSIV
România are nevoie de stimularea consumului, nu doar de susţinerea investiţiilor, pentru că nu e de ajuns să spunem că, de mâine, deschidem terasele şi acestea vor fi pline, a declarat, vineri, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, la evenimentul organizat de DC MEDIA GROUP  "Upgrade România - Investițiile, motorul de pornire a economiei".

"Pe lângă stimularea investiţiilor, noi considerăm că trebuie stimulat şi consumul, pentru că în această perioadă s-au schimbat foarte multe comportamente. Nu e de ajuns să spunem că, de mâine, deschidem terasele, iar terasele vor fi pline. Un exemplu este cel al municipalităţii din Viena care a dat 50 de euro fiecărui vienez să-i folosească la terasele şi restaurantele din Viena. Eu nu cred că nu-şi permiteau vienezii 50 de euro, dar a fost o măsură de a stimula şi a relua nişte obiceiuri. Lucrurile astea trebuie să le facem şi noi, nu e de ajuns să facem investiţii, pentru că întreprinderile mici şi mijlocii vor face investiţii şi vor produce pentru consumatorul care nu mai cumpără maşini, care nu mai consumă casnic la acelaşi nivel. Trebuie să fim foarte atenţi în a echilibra toate aceste lucruri, nu a spune că susţinem numai investiţiile, şi nu reluarea consumului. Noi am venit cu o serie de propuneri de măsuri. De exemplu, voucherele de consum, care este un produs ce se foloseşte în SUA, vouchere care ajung la oamenii care şi-au pierdut locurile de muncă, sunt în şomaj şi care prin folosire fie în turism, fie în consumul casnic sprijină şi întreprinderile mici şi mijlocii şi reluarea acestui motor economic", a afirmat Jianu.

Orban EXPLICĂ. Câți kilometri de autostradă vor fi dați în circulație în acest an (VIDEO)

În viziunea preşedintelui CNIPMMR, închiderea a 467.000 de contracte de muncă în România reprezintă primul element care arată venirea crizei.

"Revenirea economică nu va fi într-o perioadă scurtă de timp. În primul sondaj pe care l-am făcut, undeva în luna aprilie, întreprinderile mici şi mijlocii spuneau că vor reveni la nivelul cifrei de afaceri anterior crizei în medie într-un an de zile, că au nevoie între 6 şi 12 luni pentru a reintegra la nivelul anterior personalul pe care îl aveau. Dacă ne uităm pe cifre, vedem de exemplu că s-au închis 467.000 de contracte de muncă. Atenţie, contracte de muncă, nu locuri de muncă, pentru că sunt mult mai puţine persoane, de tip part-time, persoane cu mai multe contracte pe un singur nume. Acesta este primul element care arată venirea crizei, pentru că angajatorii se dispensează în primul rând de aceste contracte - part-time sau pe perioadă determinată. Cu cât intervenim mai rapid în economie, cu atât consecinţele sunt mai mici şi putem controla această revenire economică. I-am spus asta prim ministrului, i-am spus preşedintelui României că va fi mai uşor să recâştigi competenţe pentru firme, competitivitate, e mai uşor să reintegrezi personalul decât să o iei de la zero cu companii închise, cu şomeri foarte mulţi ş.a.m.d", a atras atenţia Florin Jianu.

Acesta a adăugat că, deşi Guvernul a identificat 1 miliard de euro care să ajute IMM-urile, acţiunile de sprijinire a acestora nu au fost puse în practică.

"Pe noi ne interesează ca sumele de care vorbeşte Guvernul, acel miliard de euro care au fost identificaţi în această perioadă 2014 - 2020, să ajungă imediat la întreprinderile mici şi mijlocii. Vorbim deja de două luni de zile şi nu vedem acţiunile puse în practică. De aceea, spun că timing-ul e foarte important. Ar trebui găsite soluţii", a subliniat oficialul CNIPMMR.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel