Japonia construiește o fabrică unde produce noi CIPURI
Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Japonia construiește o fabrică unde produce noi CIPURI
Japonia construiește o fabrică unde produce noi CIPURI
Japonia vrea să invite Taiwan Semiconductor Manufacturing Co Ltd (TSMC) şi alţi producători globali de cipuri să construiască, împreună cu furnizorii interni, o fabrică unde să fie produse cele mai noi cipuri, a anunţat publicaţia niponă Yomiuri, fără a preciza sursa informaţiei, transmite Reuters.

Guvernul de la Tokyo speră ca, prin expertiza producătorilor globali de cipuri, să revitalizeze industria internă, în condiţiile în care tehnologiile avansate sunt de maxim interes pentru securitatea naţională, susţine Yomiuri.

În următorii ani, Executivul intenţionează să ofere în total câteva sute de miliarde de yeni, sau echivalentul a câtorva miliarde de dolari, pentru ca producătorii străini de cipuri să se alăture proiectului, informează publicaţia niponă.

Un purtător de cuvânt al producătorului taiwanez de cipuri TSMC a dezminţit că ar exista un astfel de plan în acest moment, dar a declarat, pentru Reuters, că firma nu exclude nimic în viitor.

Pandemia afectează vânzările Dacia. Cu cât au scăzut

Ministerul Industriei din Japonia nu a răspuns solicitărilor de a comenta articolul din Yomiuri.

În mai, TSMC, cel mai mare producător mondial de cipuri, a anunţat că intenţionează să construiască în Arizona, SUA, o fabrică de 12 miliarde de dolari, o aparentă victorie pentru eforturile administraţiei Trump de a reduce dependenţa de lanţurile globale de aprovizionare tehnologică, în special de China.

Planul, care va duce la crearea a peste 1.600 de locuri de muncă, vine într-un moment în care Donald Trump, înaintea alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie, şi-a înteţit criticile la adresa practicilor comerciale ale Chinei şi ale modului în care autorităţile de la Beijing au gestionat pandemia de coronavirus (COVID-19).

Preşedintele SUA s-a angajat să readucă producătorii de peste hotare, iar în condiţiile declinului economiei, provocat de epidemie, Guvernul vrea să stopeze dependenţa SUA de producţia şi lanţul de aprovizionare din China.

TSMC este un furnizor major pentru giganţii americani, cum ar fi Apple Inc şi Qualcomm Inc, dar şi pentru firmele chineze, cum ar fi Huawei Technologies. În ultimii doi ani, compania s-a aflat în vizorul autorităţilor americane, îngrijorate de posibilitatea ca serviciile de informaţii chineze să utilizeze echipamentele Huawei pentru spionaj. Statele Unite au făcut apel la numeroase ţări să nu folosească infrastructura Huawei pentru dezvoltarea noii reţele de telefonie 5G.

Deşi în privinţa investiţiilor străine în SUA planul TSMC pare imens, conform standardelor companiei din Taiwan el este mic. În acest an, TSMC a alocat pentru investiţii o sumă cuprinsă între 15 şi 16 miliarde de dolari. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel