Italienii, cei mai interesați de vehiculele electrice
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Italienii sunt fani ai mașinilor electrice
Italienii sunt fani ai mașinilor electrice
Italienii sunt cei mai interesaţi din Uniunea Europeană (UE) de automobilele electrice/hibrid, 58% dintre aceştia susţinând că au în vedere achiziţionarea unui astfel de vehicul în viitorul apropiat, conform celei mai recente ediţii a studiului Deloitte Automotive Consumer, efectuat în Europa.

Pe de altă parte, cea mai mare creştere a interesului pentru maşinile electrice şi/sau hibrid s-a înregistrat în Marea Britanie, de la 27% în 2018, la 37% în 2019.

Potrivit sursei citate, în privinţa autovehiculelor autonome, încrederea consumatorilor europeni pare să stagneze, după ce aceasta a crescut în 2018 faţă de anul anterior.

"Pe măsură ce noile tehnologii au o aplicabilitate tot mai mare, consumatori încep să îşi pună întrebări cu privire la standardele de siguranţă oferite de autovehiculele autonome şi devin mai rezervaţi faţă de această idee. Autorii studiului spun că această reticenţă poate fi explicată prin seria de incidente din ultima perioadă în care au fost implicate autovehiculele autonome. Cei mai mulţi consumatori sunt de părere că autorităţile naţionale trebuie să exercite un control semnificativ asupra producţiei şi utilizării autovehiculelor autonome. Majoritatea europenilor, dar nu numai, solicită o "supraveghere semnificativă" a acestui sector. Procentele variază între 58% în Austria şi 73% în Olanda", se precizează în studiu.

La nivelul UE, peste jumătate dintre consumatorii italieni (58%) s-au declarat interesaţi de automobilele dotate cu sisteme alternative de propulsie şi au în plan un astfel de sistem pentru următorul autovehicul pe care îl vor achiziţiona.

"În România, pentru promovarea autovehiculelor electrice, Ministerul Mediului a implementat programul de stimulare a achiziţionării de maşini electrice şi hibrid şi, de la un an la altul, constatăm o creştere a preferinţei consumatorilor români pentru astfel de autovehicule. În primele 10 luni ale anului 2019, pe piaţa din România s-au vândut 5.283 de maşini electrice şi hibrid, în creştere cu peste 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor Auto din România. Cu toate acestea, numărul maşinilor de acest gen rămâne scăzut în ţara noastră, din cauza faptului că sunt încă scumpe pentru majoritatea românilor", este de părere Ciprian Gavriliu, partener Servicii Fiscale şi Juridice, Deloitte România, şi lider al Serviciilor de Consultanţă pentru sectorul auto.

Protest în Germania împotriva construirii mega uzinei Tesla

În ceea ce priveşte gradul de conectare a maşinilor, opiniile consumatorilor sunt mixte. Astfel, 60% dintre italieni consideră benefică dotarea acestora cu mai multe tehnologii care le permit să fie conectate, aproximativ dublu faţă de germani (35%) sau austrieci (29%).

Studiul Deloitte Automotive Consumer a fost realizat pe un eşantion de aproximativ 9.300 de consumatori din şapte ţări europene (Germania, Italia, Austria, Marea Britanie, Franţa, Belgia şi Olanda).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Bugetele C.E. Oltenia, Romarm şi IOR, aprobate de Guvern

Decizii importante ale Guvernului României, în şedinţa...

Zara, sursă de inspiraţie pentru cei de la H&M

Noua conducere a H&M se inspiră din strategia...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel