Italia: Declin semnificativ al turismului în 2020, din cauza pandemiei
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Italia: Declin semnificativ al turismului în 2020, din cauza pandemiei
Italia: Declin semnificativ al turismului în 2020, din cauza pandemiei
Sectorul italian al turismului a fost sever afectat de pandemia de coronavirus (COVID-19) în 2020, în condiţiile în care numărul înnoptărilor turiştilor străini în unităţile de cazare din Italia a scăzut cu 54,6%, comparativ cu 2019, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (Istat), transmite Xinhua.

Şi numărul înnoptărilor turiştilor italieni a înregistrat un declin de 32,2% faţă de 2019.

Istat estimează că anul trecut turiştii străini au cheltuit 23,7 miliarde de euro în Italia, cu aproximativ 35 miliarde de euro mai puţin decât în 2019.

Efectele pandemiei asupra turismului italian au început să se resimtă în martie 2020, primele două luni ale anului fiind în linii mari la acelaşi nivel faţă de anii precedenţi. De asemenea, a existat o uşoară redresare în perioada iunie - august, când s-au atenuat restricţiile de călătorie. Dar înăsprirea restricţiilor a provocat ceea ce Istat a numit "un declin drastic al cheltuielilor turiştilor".

Trei obstacole care ar putea întârzia scăderea prețului la gaze în Europa

Analiştii se aşteaptă în acest an la redresarea turismului, deşi nu la nivelul din 2019, din cauza scăderii numărului de vizitatori din pieţele cheie din afara Europei.

Autorităţile de la Roma se află sub presiune pentru a sprijini sectorul turismului, care în Italia angajează 4,2 milioane de persoane şi generează 13% din PIB-ul celei de-a treia economii a Europei.

Conform datelor publicate de Consiliul Mondial al Turismului şi Călătoriilor (WTTC), Italia a avut anul trecut doar 25,5 milioane de vizitatori străini, faţă de cei 65 de milioane de turişti străini din 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel