Isărescu explică ce s-ar întâmpla dacă am trece acum la EURO
Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Mugur Isărescu
Mugur Isărescu
România a ales calea de mijloc în ceea ce priveşte adoptarea monedei unice, considerând un nivel de convergenţă reală de 70 - 75% ca fiind critic înainte de adoptare, în condiţiile în care acum este de 61%, a declarat, vineri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

El a adăugat că şocurile ar fi destul de mari dacă România ar adopta acum moneda euro.

"România a ales calea de mijloc în ceea ce priveşte adoptarea monedei unice, considerând un nivel de convergenţă reală de cel puţin 70 - 75% % ca fiind critic înainte de adoptare. Acum suntem la un nivel al convergenţei reale de 61%. La acest nivel am fi sever afectaţi de şocurile asimetrice şi astfel nu am putea să sincronizăm ciclurile de business cu celelalte economii europene din Zona Euro", a afirmat Mugur Isărescu, la cea de-a IV-a ediţie a Bucharest Security Conference.

Guvernatorul BNR a precizat că în ceea ce priveşte criteriile de la Maastricht, din 2015 şi până în 2017 în noiembrie, România a îndeplinit toate criteriile de convergenţă, dar nu a participat în mecanismele de schimb. Faptul că în acest moment ratele de dobândă pe termen lung şi inflaţia nu mai sunt în conformitate cu cele stabilite arată că ar trebui să ne îndreptăm spre o convergenţă nominală de durată, nu accidentală sau temporară, susţine Isărescu.

Mugur Isărescu ne liniștește: Economia nu e în recesiune

Potrivit sursei citate, în România, ca şi în celelalte ţări, abordarea este diferită pentru că adoptarea euro este considerată mult mai complexă, dar acest lucru nu înseamnă că România nu are în vedere adoptarea euro cât mai repede posibil. "Acesta înseamnă că trebuie să existe o pregătire serioasă, minuţioasă pentru a putea face faţă provocărilor inerente", a afirmat Isărescu, adăugând că dictonul latin "Festina lente" (Grăbeşte-te încet n.r.), este cel mai potrivit când vorbim despre adoptarea monedei unice.

Guvernatorul BNR a menţionat că este mai bine să ne construim cu grijă "aleea către euro şi nu să ne grăbim ca să ajungem primii acolo".

Vorbind despre riscuri, Isărescu a spus că deficitul fiscal şi cel de cont curent pot să erodeze foarte mult economia naţională, de acea este mai bine ca ajustările să se facă într-o manieră graduală, decât să le facă piaţa.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la finalul lunii ianuarie, că Guvernul îşi asumă obiectivul de adoptare a monedei euro de către România în anul 2024 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel