Urmărește dezbaterea live

Investițiile străine în Europa, un dezastru. Ce loc ocupă România
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Valoare branduri
Valoare branduri
Numărul proiectelor de investiţii străine directe (ISD) în Europa a scăzut cu 4%, în cursul anului trecut, la 6.356,, iar în acest context România a înregistrat un regres de 13% faţă de anul 2017, cu un total de 109 astfel de proiecte, clasându-se pe locul 13 la nivel european, se arată în studiul EY European Attractiveness Survey, publicat miercuri.

La nivelul anului 2018 au fost înregistrate 6.356 de proiecte de investiţii străine directe în Europa, din care 1.227 de proiecte numai în sectorul tehnologic, în creştere cu 4% comparativ cu anul anterior. Harta investiţiilor valabilă pentru anul trecut relevă faptul că economiile Marii Britanii şi Germaniei, care cumulează aproximativ o treime din totalul ISD în Europa, au atras cu 13% mai puţine investiţii faţă de anul anterior (1.054, respectiv 973 de proiecte ISD).

De asemenea, în Franţa, numărul ISD s-a majorat cu doar 1%, în 2018, după ce cu un an în urmă majorarea fusese de 31%. Pentru prima dată, în Franţa s-au derulat anul trecut mai multe proiecte ISD în sectoarele de cercetare-dezvoltare (144) şi producţie (339) decât în orice altă ţară europeană.

Principalele destinații

În rândul principalelor zece cele mai atractive destinaţii europene pentru ISD, au înregistrat creşteri notabile ale numărului de proiecte de investiţii: Spania (32%), Belgia (29%), Polonia (38%), Turcia (14%) şi Irlanda (52%). Lider la acest capitol este însă Italia, cu o creștere de 63% , cea mai rapidă ascensiune în rândul primelor 20 de ţări din clasament. Pe de altă parte, scăderi semnificative, de peste 10%, ale numărului de proiecte ISD s-au înregistrat în Ţările de Jos (-32%), Suedia (-32%) şi Republica Cehă (-51%).

Citește și Economia lumii, în prag de recesiune!

În acest top, România se menţine pe locul 13, cu 109 proiecte de investiţii străine directe atrase în 2018, în scădere cu 13% faţă de anul 2017.

Cât priveşte sectorul tehnologic, datele arată că în Europa se află mai mult de o treime dintre oraşele lumii unde există cea mai mare probabilitate de a apărea următorul gigant tehnologic. Investitorii indică: Londra, Berlin, Paris, Stockholm şi Amsterdam drept cele mai atractive cinci centre tehnologice din Europa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...


pixel