Inspecția tehnică periodică a mașinii. Reguli valabile pentru 2020
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Începând din 2020 se aplică norme noi
Începând din 2020 se aplică norme noi
Potrivit legislației în vigoare, obligația de a efectua inspecția tehnică periodică (ITP) a mașinii revine deținătorului certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, care este, ”persoana juridică sau fizică pe numele căruia este înmatriculat/ înregistrat vehiculul".

Aceleași prevederi precizează că în 2020, mașinile de uz personal, adică nu cele folosite pentru transportul de persoane sau mărfuri, trebuie să facă inspecția o dată la doi ani. Excepție de la regulă o fac mașinile cu vârsta de peste 12 ani, deținătorii acestora fiind nevoiți să le prezinte la ITP anual.

În schimb, autovehiculele destinate transportului de persoane care dețin, pe lângă locul șoferului, mai mult de opt locuri pe scaune, cele folosite ca taxi, pentru închiriere sau pentru școala auto cu mai mult de opt locuri pe scane, trebuie să treacă ITP-ul la șase luni.

În cazul mașinilor noi, ITP-ul se efectuează la trei ani, iar termenul pentru prima inspecție se socoteşte de la data primei înmatriculări, pentru următoarea, de la data celei precedente.

Mașinile utilizate pentru transportul de persoane care au, în afara locului conducătorului, mai mult de opt locuri pe scaune, autovehiculele utilizate pentru transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere se supun primei inspecții tehnice periodice la un an, dar doar dacă la data primei înmatriculări în România au fost noi.

Citește și Inspecția Tehnică Periodică. Se schimbă regulile pentru aceste vehicule

Autovehiculele trec de inspecție doar dacă au, cel mult, defecte mici. Dacă autoturismele prezintă însă defecte majore sau periculoase, nu trec inspecția, proprietarii fiind obligați să le repare în cel mult 30 de zile.

Categoriile de defecte:

1. Deficiențe minore sunt cele care nu au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului sau impact asupra mediului și alte neconformități minore.

2. Deficiențe majore sunt cele susceptibile să compromită siguranța vehiculului, să aibă impact asupra mediului sau să-i pună în pericol pe ceilalți participanți la trafic și alte neconformități mai importante.

3. Deficiențele periculoase constituie un risc direct și imediat la adresa siguranței rutiere sau care au impact asupra mediului.

Un alt aspect de care ar trebui să țină cont șoferii este că, în situația în care ITP-ul unei mașini expiră, înmatricularea acesteia este suspendată automat. Astfel, dacă un conducător auto circulă cu o mașină al cărui ITP a expirat riscă atât o amendă pentru lipsa ITP-ului valabil, cât și una pentru condusul în timpul suspendării înmatriculării, valoarea totală a amenzii putând ajunge la 5.800 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel