Imobiliare. 2024 se anunţă un an foarte bun pentru achiziţii strategice pe piaţa terenurilor
Conform acestor cifre, inflaţia din zona euro este departe de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%. Reducerea inflaţiei în zona euro în octombrie se explică în principal prin evoluţia preţurilor la energie, care au înregistrat o scădere de 3,2%, după un declin de 1,8% luna precedentă, în timp ce preţurile la alimente, băuturi şi ţigări au urcat cu 1,6%, similar cu nivelul din septembrie.
Creditarea companiilor din zona euro a scăzut
În schimb, inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a menţinut la 1,2% în octombrie, la fel cu nivelul înregistrat luna precedentă. Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de Banca Centrală Europeană la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.
Estimarea publicată joi de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, precum şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie date publicităţii în data de 15 noiembrie. Anterior, Eurostat a informat că rata anuală a inflaţiei în septembrie s-a situat la 0,8% în zona euro şi la 1,2% în Uniunea Europeană, iar România, Slovacia şi Ungaria au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflaţiei din UE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Banca Naţională a României a publicat cifrele privind...
Parlamentul European a aprobat...
Investitorii se bazează acum pe...
Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...
Este aproape incredibil cum...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...
Anul trecut, banca pe care o conduce Jamie Damon, a...
Valoarea activelor rusești...
Speranța într-o redresare...
Autoritățile de reglementare...
Este îndemnul lansat de Bernd...
Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...
Altfel spus, nimic nu este imposibil.
Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.
O veste bună vine pentru șoferii care au nevoie de...
Numărul unu mondial al produselor de frumusețe a...
În perioada 16-21 aprilie,...
Revolut prezintă primul său raport global despre...
La debutul şedinţei de Guvern...
Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...
Nu mai puțin de 7 din 10 români...