ÎMPRUMUT de la FMI. Orban: Am dus o politică extrem de raţională
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Premierul a încercat să spulbere orice dubii
Premierul a încercat să spulbere orice dubii
Premierul Ludovic Orban a dezminţit, vineri, informaţiile privind existenţa unor discuţii cu Fondul Monetar Internaţional pentru încheierea unui acord de împrumut.

"Există două tipuri de acord cu FMI. E un acord cu FMI care este în limita unei sume de două miliarde, în care FMI-ul acordă credit pentru (...) finanţarea deficitului. Şi e tipul ăla de credit pe care îl ştie toată lumea, care presupune restructurare, care presupune o serie de reduceri de cheltuieli. Noi nu am avut în discuţie, până în momentul de faţă, posibilitatea de a realiza un acord cu FMI", a declarat Orban la Drobeta Turnu-Severin, răspunzând unei întrebări.

El a dat asigurări că va fi păstrat în continuare un echilibru între venituri şi cheltuieli, pentru a se evita orice derapaje.

"Noi am dus o politică extrem de raţională, extrem de prudentă, am fost într-o permanentă comunicare cu mediul financiar internaţional, cu agenţiile de rating, aţi văzut că România nu a fost retrogradată, deşi am avut deficit de 4,6 provocat de guvernările anterioare. În general a existat încredere în capacitatea noastră de a menţine echilibrele economice (...). În continuare, orice măsură va fi bine fundamentată, va trebui să fie în legătură directă cu realitatea economică, cu posibilităţile efective de a suporta orice fel de cheltuieli. Orice creştere ulterioară evident că trebuie să se bazeze pe o creştere economică, trebuie să se bazeze pe o dinamizare a economiei, trebuie să se bazeze pe creşterea veniturilor salariale, care sunt suport pentru pensii. (...) Sigur că cea mai bună dovadă este că, deşi am fost în criză, guvernul pe care îl conduc s-a împrumutat mai ieftin decât guvernele PSD; cu o singură excepţie, în luna februarie, pentru că în luna februarie PSD a depus moţiune de cenzură ca urmare a angajării răspunderii", a precizat prim-ministrul.

Citește și Ministrul Finanțelor ne LĂMUREȘTE: Asta indică toate ESTIMĂRILE

Premierul Ludovic Orban a participat la prezentarea proiectului noii termocentrale Romgaz-GSP Power din satul Halânga, comuna Izvoru Bârzii, în apropiere de Drobeta Turnu Severin. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel