Hyundai și Uber, o nouă colaborare. Crearea unui sistem de taxi aerian
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Uber face pasul
Uber face pasul
Producătorul auto sud-coreean Hyundai şi platforma americană de car-sharing Uber au anunţat marţi un acord de colaborare pentru crearea unui sistem de taxi aerian, care să permită utilizatorilor să se deplaseze dintr-un punct în altul cu ajutorul unor aparate similare elicopterelor, relatează agenţia EFE. 

Conform acestui acord, Hyundai se va însărcina cu fabricarea vehiculelor, în timp ce Uber va veni cu logistica pentru ca serviciul să poată opera, să conecteze piloţii cu pasagerii, şi va gestiona sosirea şi îmbarcarea utilizatorilor în heliporturi.

Primăria Capitalei. Noi obligații pentru firmele de taxi

Cele două companii au dezvăluit acordul de colaborare în cadrul Salonului de tehnologie CES, care se desfăşoară zilele acestea la Las Vegas (SUA), şi au spus că speră să facă primele probe chiar în acest an, urmând ca serviciul să devină total operaţional în 2023.

Vehiculul aerian conceput de Hyundai a fost botezat S-A1, va fi 100% electric, va putea să atingă o viteză de 290 kilometri pe oră şi va parcurge distanţe de până la 100 de kilometri (se va axa pe curse scurte, de mai puţin de 30 de minute).

Din iulie, Uber deja operează un serviciu de elicoptere care conectează insula Manhattan cu unul dintre aeroporturile din New York, respectiv "John F. Kennedy", cu un preţ pe cursă cuprins între 200 şi 225 de dolari.

Cofondatorul Waze, tot ce nu știați despre aplicație (VIDEO)

Compania a pus în funcţiune "Uber Copter" prin intermediul diviziei sale Uber Elevate, o ramură ce a fost creată acum trei ani pentru a explora posibilităţile de ridesharing aerian, serviciul fiind disponibil membrilor săi cu statut de platină sau de diamant.

În plus faţă de transportul aerian, serviciul include o cursă auto de la domiciliul clientului la un heliport din zona joasă a insulei, de unde se ia un elicopter cu un parcurs cu o durată de opt minute.

În total, cursa, inclusiv partea terestră - poate dura până la jumătate de oră, faţă de o oră (sau chiar două) dacă se optează pentru transportul auto, tren sau metrou.

Aceste elicoptere, cu doi piloţi, pot să ofere servicii pentru cinci persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel