Huawei își pregătește propriul sistem de operare
Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Huawei a semnat un important acord de colaborare
Huawei a semnat un important acord de colaborare
Grupul chinez Huawei, afectat de sancţiunile americane, s-ar putea confrunta cu un declin de 25% al livrărilor anul acesta şi există chiar posibilitatea ca telefoanele sale mobile inteligente să dispară de pe pieţele internaţionale, au avertizat analiştii, transmite Reuters. 

Huawei este al doilea producător de smartphone-uri în funcţie de volum. 

Gigantul american Google, al cărui sistem de operare mobil Android echipează imensa majoritate a smartphone-urilor în lume, a anunţat, duminică, faptul că va începe să-şi suspende relaţiile cu compania chineză de telecomunicaţii Huawei, care face parte dintre cele considerate "riscante" de către Washington.

În replică, Huawei spune că vor avea până la începutul anului viitor un sistem propriu de operare.

Pe fondul tensiunilor comerciale cu Beijingul, preşedintele american Donald Trump a interzis săptămâna trecută grupurilor americane să desfăşoare comerţ în telecomunicaţii cu companii străine considerate periculoase pentru securitatea naţională, o măsură ce vizează în special Huawei, gigantul chinez de telecomunicaţii, considerat "oaie neagră" de către Washington.

Livrările Huawei ar putea scădea anul acesta cu 4% - 24% dacă sancţiunile rămân în vigoare, conform analiştilor de la Fubon Research şi Strategy Analytics. De asemenea, companiile din sectorul tehnologic, cum ar fi Google şi ARM, au anunţat că vor opri livrările şi actualizările către Huawei. 

"Huawei ar putea dispărea anul viitor de pe piaţa telefoanelor mobile inteligente din Europa Occidentală dacă pierde accesul la Google", a apreciat Linda Sui, director în cadrul Strategy Analytics. 

Citește și: Uciderea Huawei, de 10 ori mai importantă decât acordul cu China

Ea estimează că livrările Huawei ar putea scădea anul viitor cu încă 23%, dar crede că firma va supravieţui datorită cotei sale de piaţă din China. 

Fubon Research, care anterior previzionase că Huawei va livra anul acesta 258 de milioane de smartphone-uri, se aşteaptă acum la doar 200 de milioane de unităţi, în cel mai rău caz. 

Conform datelor IDC, Huawei are o cotă de piaţă de aproape 30% pe plan global şi a livrat anul trecut 208 de milioane de smartphone-uri, din care jumătate pe pieţele din afara Chinei. Cea mai importantă piaţă a companiei pentru modelele premium este Europa. 

Huawei ar putea fi nevoit să concedieze mii de angajaţi şi "să dispară ca jucător global o perioadă", a apreciat Stewart Randall, de la compania de consultanţă Intralink. 

Potenţialii cumpărători ai dispozitivelor Huawei se vor îndrepta probabil pe telefoanele mobile inteligente produse de Samsung Electronics şi Apple Inc, consideră analiştii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel