Halep dă lovitura! Cum vrea să fie cea mai puternică jucătoare din circuit
Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Simona Halep
Simona Halep
Simona Halep a vorbit despre actualul său antrenor, Daniel Dobre, dar şi despre o eventuală colaborare cu Darren Cahill, alături de care a cucerit primul ei titlu de Grand Slam din carieră, la Roland Garros, în 2018.

"Daniel Dobre este trup şi suflet alături de mine şi de echipa mea. Se tot vorbeşte că nu îi dau credit, că nu i-am dat importanţă. Nu este doar de faţadă, este un om important. Este total greşit că l-am făcut de râs sau l-am umilit. N-am făcut nimic personal niciodată şi nu o voi face. I-am respectat pmereu pe oamenii de lângă mine. Nu am jignit niciodată, doar m-am descărcat, nu a fost frumos, dar mi-am cerut scuze după. Nu sunt dictatoare, sunt naturală şi spun ceea ce simt în momentul respectiv. În anumite momente am nevoie de o energie extra de la ei. Treaba este limpede între noi, am convenit ca în momentul în care am nevoie să le spun" , a spus Halep la TVR1.

Australianul a colaborat cu Simona Halep între 2015 şi 2018, iar totul s-a încheiat în luna noiembrie a anului trecut, după ce Darren Cahill a invocat un anumite probleme personale. În ciuda acestei despărţiri, Simona şi antrenorul de 53 de ani au rămas în relaţii foarte bune şi au recunoscut că nu ar exclude o eventuală colaborare în viitor.

Simona Halep, în topul celor mai bine plătite sportive din lume

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel