Grupul Hermes: Viața revine la normal în China
Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
S-au deschis cele mai multe dintre punctele de vânzare
S-au deschis cele mai multe dintre punctele de vânzare
Grupul Hermes a anunțat, miercuri, că se constată o revenire la normal în China, unde numai patru din cele 43 de puncte de vânzare ale sale din zona continentală a țării, dar și din regiunile administrative sperciale, Hong Kong și Macao, mai sunt închise din cauza epidemiei de coronavirus.

Consumatorii chinezi reprezintă un sfert din clientela sectorului de lux, puternic afectat de măsurile restrictive și regimul de carantină impus de autoritățile de la Beijing pe fondul răspândirii noii gripe provocată de virusul CoVID-19. În aceste condiții, numeroase companii s-au văzut nevoite să-și închidă magazinele și să suspende campaniile publicitare.

”Dacă în urmă cu zece zile nu știam cum să închidem mai repede punctele noastre comerciale, acum am intrat în faza de redeschidere a afacerilor”, a declarat presei Axel Dumas, respeonsabil al fabricantului de genți Birkin.

În ceea ce privește impactul financiar al crizei sanitare, el a precizat că este încă prematur să se facă o evaluare. Oricum, pentru Hermes, epidemia de coronavirus vine după o încetinire a vânzărilor sale în ultimul trimestru al anului trecut.

Citește și Coronavirus. Decizie periculoasă a autorităților din China

Penalizat de mișcarea de constestare din Hong Kong și de o majorare a TVA în Japonia, cifra de afaceri a grupului s-a stabilizat la 1,87 miliarde de euro în perioada indicată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel