Gigant farmaceutic din Japonia vrea să dezvolte un medicament împotriva Covid-19
Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Gigantul farmaceutic nipon Takeda
Gigantul farmaceutic nipon Takeda
Gigantul farmaceutic nippon Takeda a anunţat miercuri că dezvoltă un medicament împotriva noului coronavirus, precizând că s-a pus în contact cu agenţii de reglementare din întreaga lume pentru a accelera scoaterea sa pe piaţă, relatează EFE.

Noul medicament, derivat din plasma sanguină, va servi la tratarea "pacienţilor cu risc înalt infectaţi cu Covid-19", se arată în comunicatul companiei.

China oferă sprijin financiar companiilor aeriene afectate de Covid-19

Takeda a trimis miercuri informaţii Congresului SUA despre dezvoltarea noului medicament şi se află "în discuţi cu numeroase agenţii naţionale şi organisme de reglementare din SUA, Asia şi Europa "pentru a avansa în cercetarea" acestuia.

"Am identificat resurse şi capacităţi relevante şi sperăm ca acestea să ne poată ajuta la extinderea opţiunilor de tratament pentru pacienţii afectaţi de Covid-19", notează într-un comunicat doctorul Rajeev Venkayya, responsabil cu sectorul vaccinurilor la Takeda.

Compania a explicat totuşi că pentru a testa eficienţa şi securitatea noului medicament trebuie "să aibă acces" la plasma persoanelor care s-au recuperat cu succes după infecţia cu Covid-19", iar pentru aceasta a cerut colaborarea cu organismele naţionale.

Eventualii donatori "au anticorpi împotriva virusului care ar putea reduce gravitatea acestei boli la pacienţi şi eventual să o prevină", precizează Takeda. Izolarea şi transferarea acestor anticorpi la alţi pacienţi "ar putea ajuta sistemul lor imunitar pentru a răspunde la infecţie şi spori şansele de recuperare", adaugă compania.

Takeda studiază, de asemenea, posibila eficienţă împotriva coronavirusului a câtorva dintre medicamentele sale aflate deja pe piaţă, precizând însă că această iniţiativă se află "într-o fază incipientă"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel