Gazele din Marea Neagră. CEO al OMV Petrom: 2021, un an CRITIC
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Christina Verchere, CEO al OMV Petrom
Christina Verchere, CEO al OMV Petrom
Anul 2021 este unul critic pentru gazele din Marea Neagră, în condiţiile în care zăcămintele de acolo sunt gata să fie exploatate, iar decizia de investiţii depinde de măsurile care vor fi luate de autorităţi, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.

Într-un interviu pentru Agerpres, Christina Verchere a declarat că se aşteaptă ca modificarea Legii offshore să aibă loc în prima sesiune parlamentară din acest an.

Atunci când investitorii caută oportunităţi de a dezvolta proiecte cu impact semnificativ în societate şi economie, aceştia evaluează climatul investiţional prin prisma stabilităţii şi a predictibilităţii legislative, a cadrului fiscal şi a mecanismelor pieţei libere.

O legislaţie stabilă şi predictibilă stă la baza oricărui proiect major, cu ciclu investiţional lung. Gradul de competitivitate fiscală arată cât de dispusă este o ţară să încurajeze noi investiţii. Pe baza unui studiu realizat în 2018, comparativ cu nivelul mediu de impozitare al UE, cota efectivă de impozitare a producţiei de gaze naturale în România este trei ori mai mare pentru producţia onshore şi de cinci ori mai mare pentru producţia offshore.

AGERPRES: Luaţi în calcul riscul ca Legea offshore să nu fie modificată nici în acest an? Dacă da, ce veţi face în acest caz în ceea ce priveşte proiectele din Marea Neagră?

Anul 2021 este un an critic pentru gazele naturale din Marea Neagră şi timpul joacă un rol esenţial în dezvoltarea acestor proiecte. Potrivit declaraţiilor publice, există intenţia ca Legea offshore să fie modificată printr-un proces parlamentar, care este aşteptat să aibă loc în prima sesiune parlamentară a acestui an.

Citește și Marile companii petroliere, AMENINȚATE. Vor CREȘTE costurile, va fi DEZASTRU

România deţine resurse de gaze descoperite şi evaluate în Marea Neagră şi acestea sunt practic gata să fie exploatate. Aceste resurse sunt esenţiale pentru aprovizionarea cu energie - dacă proiectele de gaze din Marea Neagră nu se concretizează, se estimează ca importurile de gaze să ajungă la 40% în 2030. Gazele naturale din Marea Neagră ar putea fi o sursă de dezvoltare economică şi un sprijin valoros în tranziţia energetică.

Deblocarea resurselor de gaze naturale din Marea Neagră ar face România mai puternică şi ar crea premisele pentru ca aceasta să devină cel mai mare producător de gaze din UE. Guvernul român a subliniat în planul său naţional de energie şi climă că deblocarea resurselor de gaze din Marea Neagră este esenţială pentru securitatea energetică a ţării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel