Parlamentul European a adoptat noi norme pentru combaterea spălării banilor
Parlamentul European a adoptat...
Potrivit surselor, în ultimele luni, cele două companii au purtat discuţii preliminare pentru o tranzacţie în domeniul feroviar. Cu toate acestea, o fuziune între Bombardier şi Alstom, producătorul trenurilor de mare viteză TGV, va fi spusă analizei autorităţilor de reglementare a concurenţei. În plus, o tranzacţie în domeniul feroviar este doar una din opţiunile analizate de compania canadiană pentru stabilizarea portofoliului, care include şi avioane de afaceri, au adăugat sursele.
O eventuală preluare a afacerilor Bombardier în domeniul trenurilor de către Alstom ar reprezenta ultima încercare a unuia din cei mai mari producători mondiali de trenuri de a contracara competiţia în creştere venită din China. În anul 2017, Bombardier a purtat discuţii vizând combinarea operaţiunilor sale în domeniul trenurilor cu rivalul german Siemens AG, însă la final grupul german a optat pentru o tranzacţie cu rivalul francez Alstom. Însă în luna februarie 2019, Uniunea Europeană a blocat fuziunea Alstom-Siemens, care ar fi dat naştere unui campion european, în pofida avertismentelor cu privire la ameninţarea concurenţei chineze.
Citește și Chinezii au preluat un sfert din piața europeană de locomotive diesel
Analiştii citaţi de Bloomberg sunt de părere că este puţin probabil ca Alstom să fie interesat de o fuziune cu Bombardier din motive ce ţin de concurenţă. "Veniturile sunt similare iar o fuziune ar crea o concentrare semnificativă a vânzărilor în sectorul european de material rulant, comparabilă cu afacerea respinsă recent dintre Alstom şi Siemens", a declarat Mustafa Okur, analist la Bloomberg Intelligence.
În 2018, compania canadiană a generat vânzări în valoare de opt miliarde de euro pe piaţa echipamentelor de transport feroviar, în timp ce Alstom a ajuns la o cifră de afaceri de 8,1 miliarde euro în ultimul exerciţiu financiar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Parlamentul European a adoptat...
Sunt percheziţii, joi, în...
Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...
Proiectele de acte normative...
Cel mai mare salon auto din...
Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...
O scădere bruscă a costurilor...
Hermes a raportat joi o...
Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...
Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...
China afirmă că rapoartele sale...
Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...
Acţionarii OMV Petrom au...
Companiile respective au două...
Grupaj de știri.
On Running, marca fostului...
Grupul G7 explorează strategii...
Cufundată în apa înghețată a...
Președintele Joe Biden a semnat...
Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...
Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...
SunPower a anunțat că...
Parlamentul European a...
Banca Națională a României a...
Potrivit datelor companiei...
Parlamentul European și-a dat...