Franţa, Marea Britanie şi Germania, APEL către IRAN
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Preţul uraniului a explodat, ca o consecinţă a crizei energetice din Europa
Preţul uraniului a explodat, ca o consecinţă a crizei energetice din Europa
Franţa, Marea Britanie şi Germania au cerut sâmbătă Iranului să renunţe la producerea de uraniu metalic, după ce miercuri Teheranul a transmis Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA) că avansează în acest sens, informează AFP şi Reuters.

"Încurajăm ferm Iranul să pună capăt acestei activităţi şi să revină la respectarea deplină a angajamentelor asumate în cadrul acordului nuclear din 2015, fără întârziere, dacă intenţionează realmente să menţină acest acord", subliniază într-un comunicat comun cele trei puteri europene.

Acordul din 2015 prevede între altele ca Iranul să nu producă timp de 15 ani uraniu metalic şi să nu desfăşoare activităţi de cercetare şi dezvoltare în acest domeniu, amintesc statele semnatare.

Acestea mai notează că "Iranul nu are nicio utilizare civilă credibilă pentru uraniul metalic", a cărui producere "poate avea grave implicaţii militare".

Florin Cîțu, despre dezinformări: Am depăşit momentul cel mai important

Iranul a informat AIEA într-o scrisoare din 13 ianuarie că a început "modificarea şi instalarea echipamentului corespunzător pentru activităţile de cercetare şi dezvoltare", a indicat agenţia într-un comunicat, referindu-se la proiectul Iranului de a efectua cercetări asupra producţiei de uraniu metalic într-o uzină din Ispahan (centru).

Potrivit Teheranului, aceste cercetări au ca obiectiv să furnizeze combustibil avansat pentru un reactor de cercetare de la Teheran.

Preşedintele american Donald Trump a retras SUA în 2018 din acordul nuclear iranian (Planul de acţiune comun şi cuprinzător, JCPOA, semnat de Iran cu China, SUA, Franţa, Regatul Unit, Rusia şi Germania) şi a reintrodus sancţiuni economice împotriva Teheranului, iar ca răspuns la aceste sancţiuni Iranul a renunţat progresiv, la rândul său, la angajamentele sale asumate în cadrul acordului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel