Fonduri de pensii private obligatorii. Valoarea activelor, în creștere
13 iul, 09:43, de  Mara Ivan
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 64,6 miliarde de lei, la 29 mai 2020, în creştere cu 21,06% faţă de nivelul existent la 31 mai 2019, şi cu 4,45% peste nivelul din luna anterioară, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Cîțu: Pensiile vor creşte în 2020 cu cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii vreodată
Cîțu: Pensiile vor creşte în 2020 cu cea mai mare sumă pe care au văzut-o românii vreodată


Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 41,78 miliarde de lei, respectiv 64,63%. Pe locul doi se află acţiunile, cu 12,62 miliarde de lei (19,53%). Obligaţiunile corporative se situează pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 3,55 miliarde de lei, respectiv 5,50% din totalul activelor.

Conform datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul II era de 64,66 miliarde de lei, în mai 2020, iar valoarea activului net de 64,63 miliarde de lei.

Fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,546 milioane de participanţi. Conform datelor ASF, de la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 7,424 milioane de participanţi.

Citește și Activele fondurilor de pensii facultative, în creștere

În luna martie 2020, au fost virate contribuţii pentru 3,862 milioane de participanţi, iar pentru 3,661 milioane nu au fost virate contribuţii. La Pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.

Ştiri Recomandate

Ciclonul din Mediterana a lovit Grecia

Furtuna Ianos, ciclonul din Mediterana, a lovit zona din sud-vest-ul Greciei, vineri.

OMV Petrom recunoaște că a redus producția de gaze

Reprezentanţii OMV Petrom confirmă că producţia de gaze a companiei a fost redusă, ca urmare a opririi instalaţiilor...

În 48 de ore TikTok și WeChat vor fi interzise în SUA

TikTok și WeChat vor fi înterzise peste 48 de ore pe teritoriul SUA iar aceste aplicații nu vor mai putea fi...

Covid-19. Este oficial, Anglia a intrat în valul doi

Marea Britanie se află în al doilea val de Covid-19, a anunțat premierul Boris Johnson și a mai adăugat că acest...

Incident la locuința ambasadorului SUA la Moscova

Un vehicul care era condus de un cetățean rus a forțat intrarea în perimetrul reședinței ambasadorului SUA la...

Covid-19. Rusia. Primul medicament vândut în farmacii

Rusia a aprobat primul medicament care va eliberat pe bază de reţetă în farmacii, Coronavir, care urmează aprobării...

CUTREMUR pe plan extern. Lucrurile se complică la granițele României! Iulian Chifu, explicații

Analistul geopolitic Iulian Chifu a vorbit în exclusivitate pentru DCNEWS despre tensiunile dintre Ankara și Atena...

Avertismentul rușilor cu nuanțe de amenințare. Agravarea situației din Marea Neagră

Întreaga responsabilitate în cazul unei posibile agravări a situaţiei în regiunea Mării Negre va reveni Statelor...

Curs valutar | Actualizat la 19-09-2020
EUR flag1 EUR = 4.8582 RON
USD flag1 USD = 4.0972 RON
GBP flag1 GBP = 5.3220 RON
CHF flag1 CHF = 4.5132 RON
AUD flag1 AUD = 2.9944 RON
DKK flag1 DKK = 0.6530 RON
CAD flag1 CAD = 3.1126 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0393 RON
NOK flag1 NOK = 0.4526 RON
SEK flag1 SEK = 0.4667 RON
XAU flag1 XAU = 257.4245 RON
Monede Crypto
1 BTC = 44936.16RON
1 ETH = 1568.78RON
1 LTC = 197.73RON
1 XRP = 1.02RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 2.41% p.a.
ROBOR:
3 luni: 1.96%
6 luni: 2.03%
12 luni: 2.09%
EURIBOR:
3 luni: -0.5010 %
6 luni: -0.4630 %
12 luni: -0.4230 %