FMI vrea o nouă relație cu cel mai mare ACȚIONAR
Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Economia va încetini
Economia va încetini
Alegerea lui Joe Biden în funcţia de preşedinte al Statelor Unite dă Fondului Monetar Internaţional şansa de a reseta relaţia sa cu SUA, cel mai mare acţionar, iar iniţiativele verzi ar putea avea un rol mai important în planul de redresare a economiei mondiale, se arată într-o analiză a Reuters.

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a trimis săptămâna aceasta scrisori "personale" preşedintelui ales al SUA şi viitorului vicepreşedinte Kamala Harris, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al FMI, fără a da detalii suplimentare.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că angajamentul lui Biden faţă de instituţiile multilaterale şi anunţul său de a reintra în acordul de la Paris privind clima ar trebui să ajute FMI să-şi îndeplinească propriile obiective.

Pensionare anticipată. Ce condiții trebuie să îndeplinească femeile

Alte surse susţin că unele state membre ale FMI speră că Biden va reconsidera poziţia administraţiei Trump, care s-a opus acordării de noi resurse către FMI, inclusiv o alocare generală a noilor Drepturi Speciale de Tragere (DST) care ar putea majora rezervele valutare ale statelor membre cu sute de miliarde de dolari.

Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, s-a opus unor astfel de măsuri, care ultima dată au fost adoptate în timpul crizei financiare din 2009, când Biden era vicepreşedinte al SUA. Mnuchin s-a opus şi planurilor de reformă care vizau alocarea unei ponderi mai mari ţărilor emergente, inclusiv China.

În aproape fiecare discurs, Georgieva a subliniat necesitatea de a se adopta măsuri de stimulare fiscală pentru a construi o economie mondială "mai verde, mai inteligentă şi mai corectă", în timp ce este redusă poluarea şi se construieşte o societate mai inclusivă, obiective împărtăşite de Biden.

Dar administraţia Trump a blocat includerea problemei schimbărilor climatice în comunicatele G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente).

Luna trecută, FMI a estimat că economia mondială se va contracta cu 4,4% în 2020, urmând să înregistreze o creştere de 5,2% în 2021. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

UE începe să lucreze la noile sancțiuni împotriva Iranului

Mai multe state membre ale UE au cerut extinderea...

UE vrea ratificarea unui tratat împotriva pescuitului abuziv

Uniunea Europeană și guvernele a 13 țări au îndemnat...

FMI încearcă să calmeze "optimismul exagerat" al pieţelor

Fondul Monetar Internaţional a transmis un avertisment...

Bulgari a dezvăluit cel mai subțire ceas din lume VIDEO

Poate una dintre trăsăturile specifice sau ciudățeniile...

Ceasurile elvețiene iau cu asalt India

Producătorii de ceasuri elvețieni lansează un atac...

PANZANI dorește să intre la Bursa de Valori din Amsterdam

Fondul de investiții CVC a anunțat că vrea să se alăture...

Băncile europene cer să fie declarate sectoare strategice

Băncile europene fac un apel către Uniunea Europeană...

Cum pot fi lansate noi cazinouri în România?

În jocurile de noroc, concurența este un element...


pixel