Facebook, judecată pentru stocarea ilegală de date biometrice
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Facebook nu poate scăpa de proces
Facebook nu poate scăpa de proces
O curte federală de apel a respins solicitarea companiei Facebook Inc de a încheia un proces în care e acuzată că a colectat și a stocat în mod ilegal date biometrice de la milioane de utilizatori, relatează site-ul agenției Reuters.

Decizia a fost luată cu 3-0 de o curte de apel de la San Francisco și face referire la tehnologia de recunoaștere facială.

Compania care administrează cea mai mare rețea de socializare online este criticată de mai mulți parlamentari și autorități de reglementare pentru practicile sale.

Luna trecută, Facebook a fost de acord să plătească o amendă record în valoare de 5 miliarde de dolari într-un dosar al Comisiei Federale pentru Comerț.

Facebook citește gândurile și le scrie pe ecran. Tehnologie de vârf

"Aceste date biometrice sunt atat de sensibile, încât, dacă nu sunt compromise, nu există întoarcere. Nu este ca un card de asigurare socială sau un card de credit, unde poți să îți schimbi numărul. Nu îți poți schimba fața", a declarat Shawn Williams, avocat al reclamanților.

Facebook a informat în acest context că urmează să facă o nouă contestație.

"Întotdeauna am fost transparenți cu tehnologia noastră de recunoaștere facială, iar utilizatorii pot închide și deschide această funcție în orice moment", a declarat o purtătoare de cuvânt.

Procesul a început în anul 2015, după ce utilizatorii din statul american Illinois au acuzat Facebook de încălcare a unei legi privind datele biometrice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel