Joe Biden forțează Europa să sprijine eliminarea brevetelor pentru vaccinuri
Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Joe Biden stârnește noi animozități cu Europa
Joe Biden stârnește noi animozități cu Europa
Până acum reticent, Emmanuel Macron s-a declarat joi, „în favoarea acestei deschideri a proprietății intelectuale”. Germania și Elveția și-au menținut opoziția față de suspendarea brevetului.

Bruxelles-ul nu se simte confortabil față de inițiativa lui Joe Biden despre care se spune că: ”Nu l-a costat nimic pe Joe Biden și acum este încoronat campion al solidarității globale în războiul împotriva COVID-19”.

Acesta este pe scurt sentimentul care era predominant la Bruxelles joi după anunțul Washingtonului de a susține ridicarea brevetelor pentru vaccinurile împotriva Covid-19. 

„Joe Biden a jucat frumos cum a pus subiectul pe masă, în timp ce o mare parte din populația sa este vaccinată, că Statele Unite nu au exportat nicio doză de vaccin până acum și că mai mult de jumătate din laboratoarele ale căror vaccinuri sunt autorizate sunt europene”, rezumă un înalt oficial european, citat de Le Monde.

Citește și: VACCINURI inovative, așteptate cu nerăbdare. Care sunt noile tehnologii

Și, mai mult, administrația SUA nu s-a deranjat să-și alerteze partenerii europeni cu privire la intențiile sale, în ciuda tuturor declarațiilor sale recente conform cărora ar dori să repare relația transatlantică după mandatul lui Donald Trump.

„Statele Unite nu au avertizat pe nimeni în timp ce căutam o soluție comună!”, a declarat o sursă din cadrul executivului francez și care a adăugat că: „Este abil la comunicare, dar am fost singuri un an de zile în care am apărat vaccinul ca pe un bun public global”. 

Decizia neașteptată a lui Washington miercuri seară i-a obligat pe europeni să reacționeze. Până acum reticent, Emmanuel Macron s-a declarat, joi, „în favoarea acestei deschideri a proprietății intelectuale”, adăugând în același timp că „ceea ce face dificil accesul la vaccinuri astăzi, este transferul de tehnologie și capacitatea de a-l produce. Puteți transfera proprietatea intelectuală producătorilor de produse farmaceutice din Africa, dar aceștia nu au o platformă pentru a produce ARN messenger. "

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel