Estimări oficiale mai pesimiste pentru inflație și cursul euro
Autor: Costin Spoială
Data publicării:
Inflația va reduce veniturile românilor peste așteptările inițiale
Inflația va reduce veniturile românilor peste așteptările inițiale
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în creştere la 3,2% proiecţia de inflaţie pentru sfârşitul acestui an, iar estimările referitoare la cursul de schimb mediu au fost, de asemenea, modificate în creştere la 4,74 lei/euro, potrivit Prognozei de primăvară 2019 - 2022, transmite Agerpres. În varianta din iarnă, estimările CNSP indicau o inflaţie de 2,8% la sfârşitul anului şi în curs mediu de schimb de 4,67 lei/euro. Inflaţia medie anuală este prognozată la 3,4% în actuala variantă a documentului, faţă de 2,8% în ediţia precedentă.

De asemenea, şi pentru 2020 prognoza de inflaţie a fost modificată în urcare la 2,8% pentru sfârşitul anului, de la 2,5% anterior, iar cursul mediu este estimat la 4,71 lei/euro faţă de 4,62 lei/euro. Pentru 2021 şi 2022 prognoza de inflaţie la sfârşitul anului a fost menţinută la 2,3% şi, respectiv 2,2%, în timp de cursul urmează să ajungă la 4,69 lei/euro în 2021 (4,60 lei/euro anterior) şi 4,67 lei/euro în 2022 (4,58%).

Pe de altă parte, Comisia de Prognoză a menţinut la 5,5% estimarea privind creşterea economiei în acest an, însă valoarea nominală a produsului intern brut a fost revizuită în creştere uşoară la 1.031 miliarde de lei, de la 1.022 miliarde de lei în varianta de iarnă. Neschimbate au rămas şi prognozele de creştere pentru următorii trei ani, la 5,7% în 2020 şi 5% în 2021 şi 2022. Cât priveşte deficitul de cont curent, CNSP menţine la 3,3% prognoza pentru acest an şi la 2,9% estimarea pentru 2020.

Citește și: Pesimism la BNR. Prognoza de inflație a fost modificată

La începutul lunii aprilie a acestui an, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere la 3,1%, de la 3,4%, estimările privind evoluţia economiei româneşti în 2019, iar în paralel prognozează o majorare a ratei inflaţiei şi deficitului de cont curent. Estimrile sunt cuprinse în cel mai nou raport "World Economic Outlook", publicat în 9 aprilie de instituţia financiară internaţională.

În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor de consum în România în acest an, estimările instituţiei financiare internaţionale au fost revizuite în sus pentru 2019, până la o creştere medie anuală de 3,3%, faţă de un avans de 2,7% preconizat în toamnă, urmând să coboare la 3% în 2020.

Cele mai noi prognoze ale FMI sunt mai pesimiste decât cele ale Băncii Mondiale, care şi-a îmbunătăţit uşor estimările privind evoluţia economiei româneşti atât în 2019, de la 3,5% cât estima în ianuarie până la 3,6%, cât şi pentru 2020, de la 3,1% până la 3,3%.

Bugetul de stat pentru anul acesta este construit pe un Produs Intern Brut de 1.022 miliarde de lei, reprezentând o creştere de 5,5% faţă de 2018, o inflaţie medie anuală de 2,8% şi un deficit bugetar estimat la la 2,55% din PIB (cash) şi 2,57% din PIB (ESA).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

UE începe să lucreze la noile sancțiuni împotriva Iranului

Mai multe state membre ale UE au cerut extinderea...

UE vrea ratificarea unui tratat împotriva pescuitului abuziv

Uniunea Europeană și guvernele a 13 țări au îndemnat...

FMI încearcă să calmeze "optimismul exagerat" al pieţelor

Fondul Monetar Internaţional a transmis un avertisment...

Bulgari a dezvăluit cel mai subțire ceas din lume VIDEO

Poate una dintre trăsăturile specifice sau ciudățeniile...

Ceasurile elvețiene iau cu asalt India

Producătorii de ceasuri elvețieni lansează un atac...

PANZANI dorește să intre la Bursa de Valori din Amsterdam

Fondul de investiții CVC a anunțat că vrea să se alăture...

Băncile europene cer să fie declarate sectoare strategice

Băncile europene fac un apel către Uniunea Europeană...

Cum pot fi lansate noi cazinouri în România?

În jocurile de noroc, concurența este un element...


pixel