România, sub umbra incertitudinilor fiscale. Negrescu: Investitorii străini așteaptă să vadă ce se va întâmpla după alegeri
"Energiile regenerabile reprezintă cea mai ieftină sursă de producţie a electricităţii în masă pentru Polonia, Cehia, România şi Bulgaria", susţin experţii în acest studiu consacrat ţărilor unde cărbunele este încă foarte prezent în mixul energetic, în pofida efectelor nefaste precum emisiile de gaze cu efect de seră şi poluarea aerului.
Procedură simplificată. Schimbarea furnizorului de energie electrică și gaze
În schimb, studiul nu include Germania, un mare poluator care vrea să renunţe la cărbune până în 2038.
"Noile proiecte regenerabile sunt pe cale să devină competitive în raport cu costurile marginale ale centralelor pe cărbune şi gaze naturale", susţin experţii de la BloombergNEF.
Urmând politica celor mai mici costuri, până în 2030, aceste ţări ar putea ajunge la o cotă de 47% pentru regenerabile în producţia de electricitate, faţă de doar 31% în planurile lor naţionale actuale în materie de energie şi climă. Astfel, ţările din Europa Centrală şi de Est ar putea să pună în funcţiune peste 50 de gigavaţi de noi capacităţi, dintre care 25 de Gigavaţi în domeniul energiei eoliene şi 29 de Gigavaţi în domeniul energiei fotovoltaice.
Aceasta ar însemna o accelerare semnificativă comparativ cu tendinţa actuală, excepţie făcând Polonia unde proiectele în domeniul regenerabilelor au fost accelerate în ultimii doi ani.
Potrivit experţilor de la BloombergNEF, aceasta ar însemna oportunităţi de investiţii în valoare de aproximativ 54 miliarde de euro, cu perspective a 45.000 de locuri de muncă asociate, care ar fi binevenite în aceste timpuri de relansare economică post Covid-19.
Acest elan al energiilor regenerabile ar permite, pe o perioadă de zece ani, o scădere de 50% a emisiilor de CO2 în sectorul producţiei de electricitate din cele patru ţări din CEE, adică 114 milioane de tone. Această ar reprezenta o contribuţie importantă, de 6%, la obiectivele de reducere a emisiilor poluante ale Uniunii Europene.
Însă pentru ca aceste schimbări să se materializeze, ar fi nevoie de un susţinere publică în favoarea energiei eoliene şi fotovoltaice, care oferă o anumită stabilitate şi permite depăşirea eventualelor reticenţe ale anumitor riverani. Va fi nevoie de asemenea ca preţul cărbunelui să nu scadă în Europa, adaugă raportul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Nouă înşelătorie de tip...
TikTok a primit un termen de 24...
Capitala Olandei ia măsuri...
Exporturile de cereale ale...
Acțiunile europene au crescut...
Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 5,4% în...
Rusia și Ucraina au negociat...
România are un cadru legal de verificare a...
TikTok anunţă că actualizează Regulile Comunității și introduce noi funcții...
Președintele sud-coreean Yoon...
În prezent, roboții reprezintă...
Reacția pieței petrolului la recentul atac al Iranului...
Putem vorbi despre o ușoară reașezare a prețurilor, care...
De ce fanii britanici ai...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are în...
Potrivit firmei de specialitate...
Este ceea ce afirmă plin de convingere Nicolas Mougeot,...
Uniunea Europeană ar putea să...
A fost anunțat și prețul...
Preşedintele Klaus Iohannis a...
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în...
Detronat în sondaje, Justin...
Şefii de stat şi de guvern europeni se întâlnesc...
Nu mai au obiectul muncii, pentru că tranzacțiile s-au...