Emiratele Arabe Unite au aprobat un VACCIN împotriva COVID-19
Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Emiratele Arabe Unite au aprobat un VACCIN împotriva COVID-19
Emiratele Arabe Unite au aprobat un VACCIN împotriva COVID-19
Emiratele Arabe Unite (EAU) au anunţat că au aprobat utilizarea de către personalul medical a unui vaccin împotriva COVID-19, aflat încă în fază de testare, relatează AFP.

"Vaccinul va fi disponibil eroilor aflaţi în prima linie (în lupta împotriva pandemiei) şi celor care sunt cel mai expuşi riscului de a contracta virusul", a scris pe Twitter Autoritatea Naţională de Gestionare a Crizelor şi Dezastrelor (NCEMA).

Gigantul farmaceutic chinez Sinopharm a început să testeze un vaccin în iulie în Emiratele Arabe Unite.

În prezent, peste 30 de posibile vaccinuri împotriva COVID-19 sunt testate pe oameni în întreaga lume, în speranţa stopării pandemiei.

Ministrul Economiei: Avem o ieftinire a preţului gazelor

În Rusia, autorităţile au început testarea vaccinului "Sputnik-V" pe 40.000 de locuitori ai capitalei, ultima etapă a studiilor clinice anunţată în luna august.

"A treia fază a studiilor clinice continuă (în EAU) sub stricta supraveghere a echipelor medicale", a spus NCEMA.

"Rezultatele studiilor clinice din ţara noastră sunt pe drumul cel bun şi toate testele au fost încununate de succes până acum", a subliniat sursa citată.

Vaccinul a fost testat pe 31.000 de voluntari din ţară, cu efecte secundare "uşoare şi aşteptate", a spus NCEMA, adăugând că 1.000 de voluntari cu boli cronice nu au prezentat "nicio complicaţie".

Anunţul intervine în momentul în care numărul cazurilor de COVID-19 a atins un vârf în ţară, cu 1.007 de cazuri zilnice raportate.

În Emiratele Arabe Unite au fost anunţate până acum peste 80.000 de cazuri de coronavirus, dintre care 399 de decese.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România a importat mai multe gaze naturale

În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale. 

În Japonia, AI prezice ce angajați vor demisiona

Companiile japoneze se străduiesc să-și protejeze...

FMI cere Germaniei să cheltuiască mai mult

În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...


pixel