Elena Mateescu, AMN. Ce surprize ne oferă vremea în februarie
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Prognoza METEO 29 iulie. Cum va fi VREMEA
Prognoza METEO 29 iulie. Cum va fi VREMEA
Lunile ianuarie şi februarie vor înregistra abateri pozitive de temperatură, raportat la perioada din calendar, iar deficitul de precipitaţii va fi accentuat în continuare în zonele de sud, sud-est şi est ale ţării, arată estimările meteorologice prezentate, marţi, într-o conferinţă de specialitate, de către Elena Mateescu, director general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

"În a doua lună de iarnă vom înregistra cu siguranţă un plus, pentru că şi în următoarele zile, până la finele lunii ianuarie, în bună parte din ţară, vom avea valori ridicate coroborat cu perioada din calendar. Chiar şi debutul lunii februarie va păstra aceeaşi tendinţă, conform estimărilor meteorologice valabile pentru următoarele patru săptămâni, actualizate astăzi (marţi, n.r.). Astfel, observăm pentru săptămâna 27 ianuarie - 3 februarie abateri termice pozitive semnificative în toată ţara, cu cele mai mari valori în special în regiunile din sudul şi sud-estul ţării. Pe de altă parte, veştile sunt bune pentru zonele din partea de vest, centru şi nord-est a ţării, acolo unde ne aşteptăm ca, în următoarea perioadă, să avem precipitaţii însemnate cantitativ, exceptând din păcate partea de sud, sud-est şi est, unde tendinţa cantităţilor de precipitaţii rămâne spre deficit", a explicat Mateescu.

Potrivit specialistului ANM, prima decadă a lunii februarie va aduce abateri pozitive ale valorilor medii termice mai mari de 4,5 - 5 grade Celsius, mai ales în sudul şi estul României.

Citește și Prognoza meteo pentru luna ianuarie

"Din păcate, debutul lunii februarie şi mai ales prima decadă, urmează acelaşi semnal în ceea ce priveşte evoluţia regimului de temperaturi şi observăm abateri termice în continuare mai mari 4,5 - 5 grade pentru zonele din sudul şi estul ţării. Aceeaşi tendinţă spre deficit vedem în partea de sud şi sud-est a ţării. O uşoară tendinţă spre excedent se mai menţine în zonele intra-carpatice. Începând din a doua decadă a lunii februarie, datele indică la acest moment abateri pozitive şi cu tendinţă spre deficit în bună parte din ţară, mai ales în jumătatea de sud şi est a României. Trebuie să spunem că în această seară, de la ora 20:00, până mâine la ora 18:00, va fi în vigoare o avertizare meteorologică Cod galben în zonele montane din ţara noastră, unde vor fi cantităţi moderate de precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi intensificări ale vântului, viscolind şi spulberând zăpada. Cantităţi de precipitaţii moderate aşteptăm şi în zone şi parte de vest, centru şi nord a ţării, însă nu atât de semnificative ca să compenseze deficitul atât de mare acumulat în stratul de sol de 100 cm, deşi vorbim de o perioadă cu consum foarte redus pentru culturile aflate în vegetaţie", a spus directorul general al ANM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Ahold Delhaize deschide un hub tech în București

Distribuitorul belgiano-olandez vrea să facă din...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

BNR: Câţi bani au românii în depozitele bancare

Banca Naţională a României a publicat cifrele privind...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...


pixel