ELCEN. Nicușor Dan știe ce are de făcut: În cel mai fericit scenariu
14 ian, 15:27, de  Mara Ivan
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, joi, intenţia Municipalităţii de a cumpăra Elcen, menţionând însă că pentru realizarea acestui deziderat trebuie fie obţinut acordul Guvernului şi al Consiliului General al Capitalei. "În cel mai fericit scenariu, undeva în luna mai ar trebui să avem achiziţia făcută”, a spus el. 
Este noulproiect al Primarului
Este noulproiect al Primarului


"Ne-am exprimat intenţia de a cumpăra Elcen. Este un deziderat care a apărut în spaţiul public de foarte mult timp, inclusiv la administraţiile anterioare. Avem instrumentele să îl realizăm. Există disponibilitatea - pe care am exprimat-o formal din partea Primăriei Capitalei. Este nevoie de acordul Consiliului General şi este nevoie de acordul Guvernului, prin Ministerul de Finanţe şi prin Ministerul Energiei. Sunt optimist că această preluare va avea loc", a precizat Dan în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Primăria Capitalei.

El a reamintit că, în anul 2016, societatea Elcen a fost evaluată la un miliard de lei şi a estimat că, urmare a faptului că nu s-au mai realizat mari lucrări de invetiţii, această valoare a scăzut.

"O condiţie pe care am pus-o în intenţia pe care am exprimat-o a fost să facem o reevaluare a activelor pe care vrem să le preluăm. Mă aştept să fim sub un miliard de lei. Atât Elcen, cât şi creditorii lui, în momentul în care în vechea administraţie s-a pus această problemă, au fost de acord cu o eşalonare a acestui preţ. Deci, probabil că dacă vom ajunge să facem această preluare, pe care eu mi-o doresc, preţul pe care va trebui să îl plătim în cursul anului 2021 este undeva la 200-300 de milioane de lei. Şi asta face parte din acea solicitare către Ministerul de Finanţe pentru a ne extinde gradul de îndatorare", a spus edilul general.

Nicuşor Dan a estimat că, "în cel mai fericit scenariu", achiziţia ar putea fi realizată în luna mai.

"În cel mai fericit scenariu, undeva în luna mai ar trebui să avem achiziţia făcută. Pentru a reface acea evaluare, termenul este de o lună - o lună şi jumătate şi, în rest, toţi ceilalţi sunt paşi procedurali. Adică, o hotărâre de consiliu, hotărârea consiliului creditorilor, o decizie din partea Ministerului, aviz de la Consiliul Concurenţei. (...) Am avut, dincolo de acest anunţ formal de intenţie, pe care l-am trimis ieri, am avut doar discuţii informale cu fiecare dintre aceşti actori. Sunt foarte optimist", a mai spus el.

Citește și Nicusor Dan: 2,5 miliarde de lei, datoriile curente ale PMB

Edilul general a reliefat că achiziţia Elcen ar permite o reducere a cheltuielilor, dar şi o adaptare a producţiei la nevoile de căldură şi apă caldă ale Bucureştiului.

"În opinia mea, este exact ce trebuie să facem, pentru că am dori să avem un producător de energie a cărui politică să fie, dincolo de reduceri de costuri - două contabilităţi, două rânduri de directori şi aşa mai departe -, am dori să avem o companie de producţie a energiei termice a cărei strategie să fie calată pe nevoile de căldură şi apă caldă ale Bucureştiului. În momentul acesta, Elcen este o companie care vrea să facă profit din energie electrică şi din căldură. (...) Elcen, dacă ar fi primit la timp banii pe care Primăria Capitalei îi datora, ar fi fost o companie foarte profitabilă. Implicit, tot procesul de insolvenţă şi aproape faliment pe care l-a avut Elcen a venit din faptul că Primăria nu şi-a plătit la timp obligaţiile financiare către Elcen. Totul este - şi cred că asta este principala miză a preluării Elcen - ca politica economică a acestei companii să se subordoneze interesului pe care Municipalitatea îl are şi în felul acesta şi preţul pe care îl percepe către Termoenergetica să fie convergent cu interesele pe care Municipalitatea le are", a explicat edilul general.

Acesta a evidenţiat că transferul nu ar include şi datoria istorică a Primăriei către Ministerul Energiei.

"Datoria istorică este o datorie între Primărie şi Ministerul Energiei. Nu vorbim de datorie istorică în acest transfer. Vorbim doar de preluare de active. Datoriile curente nu sunt extrem de mari în acest moment. Erau 500 de milioane, dar după toate acele compensări pe care le-am făcut cu Ministerul de Finanţe, sunt undeva la 100 de milioane, deci aici nu este o mare problemă. În ce priveşte cheltuielile de exploatare ale Elcen şi cu angajaţii, acestea vor fi mai mici în momentul în care vor fi preluate de către Termoenergetica şi, aşa cum am spus, chiar la nivelul de acum, Elcen este profitabilă ca entitate", a precizat Nicuşor Dan.

Ştiri Recomandate

Alessio Menegazzo (ENEL): Consumatorul are un CUVÂNT de spus (VIDEO)

Alessio Menegazzo, Director Sustenabilitate și Afaceri Instituționale ENEL, a vorbit despre schimbarea care se...

Adrian Goicea. Transelectrica este precum sistemul circulator în corpul omenesc VIDEO

Adrian Goicea, președinte al Consiliului de Supraveghere Transelectrica, a vorbit despre principalele obiective ale...

Claudiu Năsui: Am delegat fix ce au delegat și alții înaintea mea

Ministrul Claudiu Năsui, a declarat într-o postare pe Facebook că problema delegărilor de competențe este tendențios...

Consiliul Concurenței clarifică cine va plăti racordurile la utilități

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu a declarat că acest cost de racordare la rețelele de...

METEO. Vremea în București în acest weekend

Vremea prognozată pentru Bucureşti se va răci în acest week-end, precum şi în prima zi a lunii martie, în timp ce...

Florin Cîțu face PRECIZĂRI despre BUGET. Este o noțiune FALSĂ

Premierul Florin Cîţu a considerat necesar să precizeze că noţiunea de buget mic este una falsă, nefiind susţinută...

Bilanț COVID-19. Numărul pacienților în stare gravă trece de 960

Până astăzi, 26 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 795.732 de cazuri de persoane infectate cu...

Avertizare ANM: Intensificări ale vântului în toată țara. Află până când

 Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de intensificări ale vântului, valabilă...

Curs valutar | Actualizat la 26-02-2021
EUR flag1 EUR = 4.8745 RON
USD flag1 USD = 4.0209 RON
GBP flag1 GBP = 5.5894 RON
CHF flag1 CHF = 4.4406 RON
AUD flag1 AUD = 3.1327 RON
DKK flag1 DKK = 0.6555 RON
CAD flag1 CAD = 3.1817 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0378 RON
NOK flag1 NOK = 0.4704 RON
SEK flag1 SEK = 0.4818 RON
XAU flag1 XAU = 228.2335 RON
Monede Crypto
1 BTC = 188382.58RON
1 ETH = 5969.43RON
1 LTC = 699.11RON
1 XRP = 1.74RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 1.88% p.a.
ROBOR:
3 luni: 1.59%
6 luni: 1.64%
12 luni: 1.74%
EURIBOR:
3 luni: -0.5390 %
6 luni: -0.5180 %
12 luni: -0.4940 %