Echivalare calificări. Ce trebuie să facă românii din Marea Britanie
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Sunt unele condiții
Sunt unele condiții
Pe fondul incertitudinilor legate de Brexit, o eventuală ieșire fără acord a Marii Britanii din Uniunea Europeană nu trebuie scoasă definitiv din calcule. În acest context, pentru românii care au lucrat și studiat în Regatul Unit, dar care și-ar dori, având în vedere, noile circumstanțe, să revină în țară, se ridică întrebarea legată de recunoașterea calificărilor profesionale și a diplomelor de studii obținute acolo.

Situația este clarificată de Ordonanța de urgență nr. 70/2019, publicată zilele trecute în Monitorul Oficial. Printre altele, documentul prevede ce se va întâmpla cu studiile și calificările profesionale ale românilor din Marea Britanie și Irlanda de Nord, în cazul unui Brexit fără acord.

În privința calificării profesionale dobândită în Marea Britanie, Ordonanța în cauză prevede că ea va fi recunoscuă (în scopul exercitării unei profesii) ca orice altă calificare profesională obținută în Uniunea Europeană, dacă sunt îndeplinite unele condiții:

- dacă a fost obținută până la data retragerii din UE;

- dacă au fost începute înainte de data retragerii, dar finalizate după această dată.

În privința studiilor făcute de români în Marea Britanie, se aplică același cadru - ele vor fi recunoscute ca orice alte studii efectuate în cadrul Uniunii Europene, dacă sunt îndeplinite aceleași condiții menționate mai sus:

- studiile să fi fost finalizate înainte de momentul retragerii;

- dacă nu au fost finalizate la momentul retragerii, ele vor fi recunoscute doar dacă au fost începute înainte de acest moment.

Citește și Brexit. Peste un milion de monede, duse pe apa sâmbetei

În ceea ce privește recunoașterea diplomelor sau a calificărilor profesionale obținute în UE, acestea beneficiază, ca regulă, de recunoaștere automată, adică nu mai este necesară susținerea altor examene, de exemplu.

Trebuie subliniat că aceste dispoziții se vor aplica doar dacă ieșirea Marii Britanii și a Irlandei de Nord are loc fără niciun acord. În situația în care se ajunge la un acord, cel mai probabil va exista o perioada de tranziție, în care recunoașterea se va face la fel ca până acum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel