Ducii de Sussex au renunțat la monarhie. Ce mesaj au transmis
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Popularitatea le-a spus "Bye-Bye" Ducilor de Sussex
Popularitatea le-a spus "Bye-Bye" Ducilor de Sussex
Prinţul Harry şi Meghan Markle au anunţat că renunţă la statutul pe care îl au în cadrul familiei regale, urmând să-şi stabilească un alt rol şi îşi vor împărţi timpul între Marea Britanie şi America de Nord.

"După multe luni de reflecţie şi discuţii interne am ales să facem o tranziţie în acest an prin a ne stabili treptat un nou rol în cadrul acestei instituţii", au scris ducii de Sussex pe Instagram.

"Intenţionăm să renunţăm la statutul de "seniori" în cadrul familiei regale şi să lucrăm pentru a deveni independenţi financiar, continuând în acelaşi timp să o susţinem pe Majestatea Sa Regina. Încurajarea voastră, în special în ultimii ani, ne-a făcut să facem acest pas".

Numele bebelușului regal stârnește critici și dezbateri

Planurile lor de viitor includ atât Marea Britanie, cât şi America de Nord, fără a-şi neglija atribuţiile faţă de Regină, de Commonwealth şi de patronaje.

"Acestea ne vor permite să ne creştem fiul să aprecieze tradiţia regală în care s-a născut, oferind familiei noastre spaţiul necesar pentru a se concentra asupra unui nou capitol, dar şi să ne lansăm o entitate proprie de caritate. Suntem nerăbdători să împărtăşim toate detaliile privind următorul pas, pe măsură ce vom continua să colaborăm cu Majestatea Sa, cu prinţul de Wales, ducii de Cambridge şi cu toate părţile relevante. Până atunci, vă rugăm să primiţi mulţumirile noastre pentru sprijinul continuu", a scris cuplul regal.

Ducii de Sussex au ataşat mesajului o fotografie din 2017, când şi-au anunţat logodna. Cei doi au declarat că distanţarea de familia regală este şi din cauza presiunii mass-media.

"Orice femeie, când este însărcinată, este vulnerabilă. Este o mare provocare. Şi, mai ales când eşti femeie, asta înseamnă mult. Şi adăugaţi la asta faptul că eşti mamă tânără şi tânără căsătorită", a explicat ea în documentarul „Harry & Meghan: An African Journey“, turnat în timpul sejurului cuplului princiar în Africa.

Ducesa de Sussex a mărturisit că a fost o luptă grea, recunoscând că din această cauză a ajuns "mai mult să existe decât să trăiască".

La rândul său, prinţul Harry a răspuns zvonurilor, care, de câteva luni, se referă la răcirea relaţiei sale cu prinţul William. Ducele de Sussex a recunoscut că fratele său mai mare şi cu el merg de acum "pe drumuri diferite" şi că relaţia lor traversează "zile bune" dar şi "zile rele".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel