Două mari dinastii financiare ale Europei şi-au pierdut moştenitoarea
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
O dramă cumplită
O dramă cumplită
Iris Annabel Goldsmith, moştenitoarea bogatelor familii britanice Goldsmith şi Rothschild, a suferit un accident tragic la ferma familiei, pierzându-și viața la numai 15 ani.

Ben şi Kate, părinţii tinerei sunt distruşi ca urmare a tragicului eveniment: Iris a murit în urma unui accident de maşină survenit la ferma familiei din comitatul Somerset (Marea Britanie). Chemați de urgență la fața locului cu un elicopter și o ambulanță, echipele de medici nu au mai putut face nimic. Mama tinerei se afla la proprietate în acel moment, în timp ce tatăl copilei juca o partidă de cricket în Surrey.

Cauzele accidentului nu sunt încă foarte clară. Potrivi presei britanice, tânăra conducea o maşină de teren ranger care a intrat într-o coliziune şi a rămas prinsă sub vehicul. Tatăl fetei a plecat imediat spre casă, comentând evenimentele cu colegii de cricket fără să ştie însă de tragedie.

"Este un accident cumplit. Iris era o fată delicată, toată familia o adora. Era frumoasă, încântătoare şi inteligentă, cea mai minunată persoană pe care am cunoscut-o", a declarat un prieten al familiei ziarului Daily Mail. Iris învăţa la internatul Wycombe Abbey, după ce a studiat la şcoala The Harrodian. Directorul centrului, James Hooke, i-a adus un omagiu fostei eleve, subliniind că "este o tragedie care a curmat viaţa unei fete atât de talentată şi de amabilă".

Citește și Experiența morții. Ce simt oamenii a căror viață este în mare pericol

Părinţii lui Iris sunt divorţaţi din 2012, an în care Kate a început o relaţie cu rapperul american Jay Electronica, în timp ce Ben şi-a refăcut viaţa doi ani mai târziu alături de Jemima Jones. Cei doi au împreună alţi doi fii, Frank şi Issac de 13 şi 11 ani, care se aflau în vacanţă la fermă în momentul accidentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel