Doris Andronescu, Sanador: „Contribuția personală, bună atât pentru pacient, cât și pentru sectorul privat”
Autor: Anca Mihailov
Data publicării:
Doris Andronescu, director general Sanador
Doris Andronescu, director general Sanador
Prezentă la evenimentul HEALTH ROMÂNIA, dezbatere organizată de DC Media Group, Doris Aandronescu, director general Sanador, a lăudat introducerea contribuției personale în sistemul medical.

„Ajutorul din partea statului se simte acum, prin introducerea contribuției personale, o măsură majoră, de mult timp așteptată și binevenită. Și pentru pacient înseamnă foarte mult, pentru că acum știe exact pentru ce plătește. Această măsură vine, în egală măsură, în folosul pacientului și în sprijinul dezvoltării sectorului privat, pentru că încurajează competiția”, a explicat Doris Carmen Andronescu, director general Sanador.

Bucureștiul este mai ofertant

Directoarea Sanador consideră că Bucureștiul este suficient pentru dezvolta în în continuare rețeaua de clinici și spitale private pe care o reprezintă. „Și noi vom continua extinderea, dar numai pe Capitală. Politica specifică a Sanador a fost să ne axăm doar pe București. Nu dorim să mergem în provincie. acolo sunt medici cu praxisurile lor, iar noi preferăm să rămânem în Capitală. Noi ne adresăm tuturor categoriilor de paciență, mai ales pentru că există servicii decontate integral, precum laboratorul sau imagistica. Noi ne-am axat mai  puțin pe abonamente și probabil suntem printre puținii care au ales această politică. Preferăm să ne orientăm spre asigurarea calității actului medical, ceea ce înseamnă servicii mai scumpe, nu servicii incluse în abonamente”, mai spune directoarea Sanador.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...


pixel