Donald Trump comite o gafă uriașă în timpul unui miting electoral
Autor: Matei Ion
Data publicării:
DOnald Trum, în timpul unui miting electoral
DOnald Trum, în timpul unui miting electoral
Preşedintele american, Donald Trump, care îşi bate joc regulat de presupusele gafe ale rivalului său democrat, Joe Biden, a comis la rândul său o greşeală, sâmbătă, retrogradându-l pe omologul său francez, Emmanuel Macron, la rangul de "prim-ministru", notează AFP.

În cursul unui miting de campanie în statul Michigan, preşedintele american, în campanie pentru realegerea sa, a făcut greşeala subliniind realizările din mandatul său.

După ce s-a referit la fostul acord de liber schimb cu Canada şi Mexic, renegociat de atunci de către el, Donald Trump şi-a dat cu părerea despre Acordul privind schimbările climatice de la Paris, din care Statele Unite s-au retras după alegerea sa în 2016.

Donald Trump amenință că părăsește SUA în timp ce republicanii se distanțează de el

"Ştiţi ce am mai oprit? Acordul de la Paris privind mediul. Îmi place mult prim-ministrul Macron, dar l-am întrebat cum avansează acordul şi nu prea mergea treaba", a declarat candidatul republican.

"V-am economisit miliarde de dolari, nimeni altul nu ar fi făcut asta. Am spus că este un dezastru, doreau +grosso modo+ să ne ia bogăţiile", a adăugat el.

Preşedintele american şi omologul său francez au legat o relaţie apropiată la scurt timp după alegerea lui Emmanuel Macron, înainte ca relaţiile dintre cei doi oameni politici să se deterioreze sensibil.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel