Doctorul Fauci atrage atenția: NU vom scăpa nici în 2022
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Sunt câteva condiții pentru ca măsura să fie anulată
Sunt câteva condiții pentru ca măsura să fie anulată
Directorul Institutului Național de Boli Alergice și Infecțioase din Statele Unite, cel mai important specialist din acest domeniu al țării, doctorul Anthony Fauci, a declarat într-un interviu pentru CNN că, din păcate, nici în 2020 nu vom scăpa de obligativitatea de a purta masca de protecție în spațiile publice.

„După toate probabilitățile, această regulă va rămâne. Cred că este posibil”, a răspuns Fauci la o întrebare corespunzătoare din partea jurnalistului de la CNN. 

Potrivit precizărilor sale, el ar putea anunța necesitatea anulării purtării măștii numai după o reducere semnificativă a numărului zilnic de îmbolnăviri cu COVID-19 și după vaccinarea marii majorități a populației Statelor Unite sau atunci când pericolul răspândirii coronavirusului va deveni minim. 

Citește și Eradicarea Covid-19? Experți: Nu vaccinurile sunt soluția

Masca a devenit obligatorie în SUA începând cu 1 februarie anul curent. Toți americanii trebuie să poarte acest mijloc de protecție pe stradă, în transportul public, aeroporturi și gări. Cerința nu se aplică copiilor sub doi ani și celor cu anumite afecțiuni medicale. În plus, președintele Joe Biden a semnat, pe 20 ianuarie, un decret privind purtarea măștilor în clădirile federale și pentru angajații guvernamentali.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel