Director OMV Petrom: Este o oportunitate UNICĂ pentru România
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Gazele naturale vor fi scoase din Marea Neagră în 2021
Gazele naturale vor fi scoase din Marea Neagră în 2021
România trebuie să îşi scoată resursele din subsol dacă doreşte să facă industrializare, a declarat, joi, directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere, într-o conferinţă despre producţia internă a României.

"În acest moment, România este importator net de gaze naturale, deşi are oportunitatea enormă a gazelor naturale din Marea Neagră. De ce anume e nevoie ca acest proiect să avanseze? Această oportunitate este unică pentru România, dar proiectul nu se dezvoltă suficient de repede, aceasta este provocarea. Deci, există un potenţial uriaş în Marea Neagră, şi nu e vorba doar de Neptun Deep, ci şi de alte oportunităţi de acolo, dar nu suntem în stare să facem proiectul să avanseze. Proiectul staţionează în domeniul legislativ şi al autorităţilor de reglementare. Proiectul poate avansa, aici nu e vorba de cheltuirea unor bani de la buget, este o investiţie a sectorului privat şi încă una din cele mai mari investiţii care poate avea loc. Îndemnul nostru este următorul: dacă vreţi să aveţi industrializare, trebuie să scoateţi resursele din subsol. Acesta este primul pas. Haideţi să facem acest prim pas şi apoi puteţi să discutaţi despre care este cea mai bună utilizare a acestui produs în interiorul ţării", a afirmat Christina Verchere.

Directorul general al OMV Petrom a susţinut că intenţia companiei este să vândă gazele naturale din Marea Neagră pe piaţa românească.

Citește și Director general PetroMed - OMV Petrom: Provocările au fost mari (VIDEO)

"Ca producător, doreşti să vinzi celei mai apropiate pieţe, or, aceasta este piaţa românească, deci vrem să-l vindem pe piaţa românească. Potenţialul este acolo, dar trebuie să ai întâi produsul disponibil. Gazele naturale au un rol important nu numai în industrializare, ci şi în utilizarea unei energii mai curate. Nu cred că vom vedea încetinind deloc tranziţia energetică, ci probabil că aceasta va accelera, iar România poate juca un rol în ceea ce priveşte propria amprentă de carbon. (...) Dar trebuie să începeţi prin a scoate din subsol această resursă naturală", a reiterat Christina Verchere.

OMV Petrom şi ExxonMobil sunt parteneri egali în proiectul de explorare a zăcământului de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, estimat la 42 - 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Spre comparaţie, România produce în prezent circa 10-11 miliarde de metri cubi de gaze pe an. Anul trecut, ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a se retrage din România. La rândul lor, reprezentanţii OMV Petrom au susţinut în mai multe rânduri că extracţia gazelor din perimetrul Neptun Deep va deveni incertă, dacă nu va fi modificată Legea offshore.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel