Deputații sărbătoresc Centenarul şi în 2019. Şi rectifică bugetul pe 2018
Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Deputații nu se grăbesc să dezbate legile în timp util
Deputații nu se grăbesc să dezbate legile în timp util
Operativitatea nu este punctul forte a Parlamentului. Au fost cazuri în care proiecte de lege au stat cu anii în sertare, iar altele au avut parte de dezbateri aproape interminabile atunci când plenul a decis retrimiterea la comisiei sau CCR le-a declarat neconstituționale. Pe ordinea de zi a comisiilor Camerei Deputaților desfășurate astăzi au figurat proiecte întârziate atât de mult, încât adoptarea sau respingerea lor au devenit irelevante. Unul se referea la celebrarea Centenarului din decembrie anul trecut, celălalt la recitificarea bugetului din 2018.

Pe ordinea de zi a Comisiei de transporturi s-a aflat un proiect inițiat de un grup de parlamentari liberali pompos intitulat ”Proiect de Lege pentru susţinerea reîntregirii familiei de români cu ocazia Centenarului Marii Uniri”. Proiectul prevedea asigurarea unui transport gratuit pentru românii din străinătate care intenționau să celebreze Ziua Națională alături de familiile din țară. 

”Marea Unire ne trezește sentimentul de mândrie, de bucurie, dar și de patriotism. Pentru aceasta, statul român va oferi, în 2018 anul Centenar, în perioada cuprinsă între 26 noiembrie și 9 decembrie, un transport gratuit, dus-întors, cu avionul pentru cei ce sunt plecați în afara țării, dar și un drum dus-întors pe calea ferată în România. Costurile deplasărilor vor fi acoperite din bugetul Ministerului Transporturilor”, se arată în expunerea de motive a legii. 

Senatul a adoptat proiectul în calitate de primă cameră sesizată, dar abia pe 4 decembrie, prin aprobare tacită.Ridicolul situației ar putea deveni mai mare doar dacă plenul Camerei ar adopta și el proiectul.

Citește și: CENTENAR cu schiţă. Autostrada Unirii, gata abia peste 4 ani

La fel de hazlie este și situația în care se găsește și rectificarea bugetului pe 2018 pe care a decis-o Guvernul pe 23 noiembrie. Ordonanța de urgență adoptată atunci de Guvern avea nevoie de aprobarea prin lege de către Parlamentul care nu s-a grăbit să-și facă treaba în timp util. 

Astfel, abia astăzi Comisiile de transport și de sănătate au avut pe ordinea de zi rectificarea Guvernului pentru a da aviz. Formalitatea va trebui îndeplinită de toate comisiile pentru ca ulterior să se adune Comisiile reunite de buget-finanțe și să întocmească raportul care apoi va fi trimis plenului care va trebui să se pronunțe asupra modului în care Guvernul vrea să cheltuie banii statului, dar pe anul care deja a trecut.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel