De ce ar trebui returnați banii cheltuiți cu Bursa de pește
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Bursa de peste
Bursa de peste
Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură (ANPA) va trebui să returneze Uniunii Europene o sumă de 14,9 milioane de lei, aferentă unui proiect cu finanţare europeană al cărui scop era crearea unei burse de peşte la Tulcea, a declarat, joi, la Botoşani, ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Potrivit acestuia, Comisia Europeană a notificat Ministerul Agriculturii cu privire la necesitatea restituirii fondurilor, ca urmare a deficienţelor înregistrate în implementarea proiectului.

"Au făcut la un moment dat, în 22 martie, au inaugurat bursa de peşte. Practic, ce se dorea cu această bursă de peşte? Practic, să se liciteze şi să comercializeze toată producţia piscicolă din Rezervaţia Biosferei Deltei Dunării. Trebuiau să aibă un sediu, un punct de colectare la Chilia, mijloace de transport şi un sistem informatic. La auditul care a fost făcut de Curtea de Conturi, nu de către noi, s-a constat următoarele: singurele tranzacţii care s-au făcut au fost două tranzacţii în ziua inaugurării. Totul a fost doar pentru acea zi a inaugurării. Apoi, deficienţe grave: punctul de colectare nefuncţional, fără apă, fără nimic, navele de transport nu erau înregistrate şi nu era obţinută nicio autorizaţie esenţială. Alaltăieri (marţi - n.r.) a venit din partea Comisiei, pentru că a fost pe bani europeni, că trebui să înapoiem 14,96 milioane de lei", a afirmat Oros într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL Botoşani.

Citește și: Bursa de Pește din Tulcea, inaugurată oficial

Ministrul Agriculturii a cerut Corpului de control pe care îl coordonează să efectueze verificări cu privire la proiectul din Tulcea.

"Când auditul se va termina, pentru că am trimis şi noi Corpul de control, (...) să vedem ce s-a întâmplat, cine este vinovat pentru pierderea acestor sume şi pentru aceste investiţii făcute, în opinia noastră, prost, să vedem cum putem salva ideea. Ideea este generoasă, de a avea o bursă de peşte şi de a stimula producţia de peşte care este în România, pentru că noi deocamdată cumpărăm de afară cam 85% din consumul de peşte", a adăugat Adrian Oros.

El a susţinut că în acest proiect era prevăzută şi achiziţia unui elicopter pentru ANPA, însă procedura de licitaţia a fost sistată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel