Date Erste. Contracţie economică de 4,7% în acest an în România
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Bani
Bani
Analiştii de la Erste Bank prognozează o contracţie economică de 4,7% în acest an în România, pe fondul crizei COVID-19, urmată de o revenire pe creştere în anul următor, când produsul intern brut ar putea avansa cu 3,9%.

Potrivit Erste, criza sanitară ar putea provoca o scădere de două cifre a Produsului Intern Brut al României în trimestrul al doilea al acestui an, care va fi urmată, însă, de o relansare de două cifre în trimestrul al treilea, impulsionată de stimulentele fiscale şi monetare semnificative adoptate pe plan intern şi internaţional.

"Aceasta va deteriora şi mai mult finanţele publice slabe astfel că deficitul bugetar ar putea să se agraveze până la 7,3% din PIB", se arată într-un raport elaborat de analiştii Erste Bank.

În schimb, aceştia şi-au revizuit în jos estimările privind rata inflaţiei la finele lui 2020, până la 2,8%, de la 3,4% anterior, în principal ca urmare a scăderii bruşte a preţului petrolului dar şi a şocului semnificativ la adresa cererii.

Președintele FED: Ştim că activitatea economică va scădea probabil substanţial

Analiştii subliniază însă că prognozele economice sunt influenţate de foarte multe incertitudini variind de la durata şi severitatea pandemiei de COVID-19 şi până la comportamentul consumatorilor după criză.

Plecând de la ipoteza că cea mai mare parte a şocului care a început la mijlocul lunii martie va dispărea până la finele lunii mai, analiştii Erste Bank sunt de părere că PIB în trimestrul al doilea ar putea să se contracte cu 15,2% comparativ cu primul trimestru.

În trimestrul al treilea însă, ca urmare a stimulentelor fiscale şi monetare uriaşe introduse atât la nivel intern cât şi peste hotare, analiştii Erste Bank sunt de părere că PIB va înregistra un avans de 12,8%, comparativ cu trimestrul al doilea, care va fi urmat de o expansiune de 0,7% în ultimul trimestru.

"Prognozăm că pe ansamblul anului Produsul Intern Brut se va contracta cu 4,7%. Relansarea este posibil să continue în 2021, când PIB ar urma să înregistreze un avans de 3,9%", susţin analiştii Erste.

Deteriorarea perspectivelor de creştere ar urma să majoreze deficitul bugetar cu aproximativ 2,8 puncte procentuale. La aceasta se adaugă şi cheltuielile publice extraordinare care ar urma să majoreze deficitul bugetar cu alte 1,5 puncte procentuale. Adunând toate aceste aceste elemente, deficitul fiscal ar putea ajunge la 7,3% din PIB în acest an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...


pixel