IMM Plus. Veştile aşteptate de antreprenori: Cum se acordă sprijinul şi sumele alocate
Ministerul Finanţelor...
”Am creat o instituție, contestația. Să acceptăm ca fiecare constructor să respecte termenele. Avem și persoane fizice care contestă la Sibiu-Pitești, una e din Irlanda. Să nu mai acordăm această posibilitaetae, să nu mai existe blocaje”, a spus prim-ministrul Dăncilă.
”Pe infrastructura rutieră există cele mai multe blocaje”, a răspuns premierul Viorica Dăncilă la o întrebare privind blocajele marilor proiecte”.
”Un Cod administrativ este așteptat de foarte mulți ani. S-au făcut pași importanți. A fost dezbătut în Parlament. Am preluat ce a fost votat în Parlament. Acest Cod ar aduce ordine în administrație. Un Cod administrativ care nu este perfect ar aduce această ordine în sistemul administrativ. Vom vedea ce s-a obiectat. (...) Din punctul meu de vedere, cred că acest Cod trebuie adoptat. Trebuie să avem o discuție atât cu reprezentanții sindicatelor, dar și cu cei care sunt beneficiarii Codului administrativ și-l vom adopta prin ordonanță de urgență”, a zis Dăncilă în cadrul dezbaterii.
La evenimentul organizat de DC Media Group au participat premierul Viorica Dăncilă, Daniel Suciu, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, Niculae Bădălău, ministrul Economiei și Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor.
Compania Națională de Aeroporturi: Henri Coandă mai mare cu 100%, fără fonduri de la buget
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanţelor...
Cifrele zilei de la...
Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.
Noi liste cu dosare aprobate...
Banca Națională a României a...
Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...
Autoritățile ungare au anunțat...
Puterile G7 sunt hotărâte să...
Răspunsul Israelului la atacul...
Este concluzia unui studiu care...
Situaţia dificilă din punct de...
Oficialii nord-coreeni s-au...
Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...
Prețul cuprului a atins vineri...
Marile platforme de retail...
O decizie adoptată la cererea...
Banca Centrală Europeană este...
Grupul din California a...
Israelul a venit cu un răspuns...
Platforma a anunțat joi nu va...
Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...
Economia regiunilor Orientului...
Grupaj de ştiri.