Dan Suciu: Amânarea plății ratelor nu este în avantajul nimănui
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Suciu(BNR): Probabil vom avea o uşoară descreştere a presiunii inflaţioniste până când plafonarea va ieşi din joc
Suciu(BNR): Probabil vom avea o uşoară descreştere a presiunii inflaţioniste până când plafonarea va ieşi din joc
Amânarea la plată a ratelor la bănci nu este în avantajul persoanei fizice sau juridice dacă aceasta le poate susţine în continuare, deoarece perioada imediat următoare va fi una a dobânzilor scăzute, iar peste ani e greu de crezut că putem face un scenariu care să arate mult mai bine, a declarat, miercuri seara, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), Dan Suciu.

"Este o chestiune importantă să înţelegem că această facilitate nu este un cadou nemeritat, este un ajutor pe care oamenii îl primesc pe bună dreptate pentru că s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Nu trebuie să existe profitori aici. Pe de altă parte, eu cred că, dacă cineva poate plăti ratele în acest moment, nu e deloc în avantajul persoanei respective, fizice sau juridice, să amâne plata ratelor. De ce ar face-o? Ca să plătească cu 9 luni în plus la rată peste trei luni - patru luni, trei ani sau cinci ani, depinde cât durează creditul pe care care îl are deja în curs? Nu merită acest lucru, mai ales că în perioada imediat următoare va fi o perioadă a dobânzilor scăzute. Deci, cumva, acei coeficienţi pe care îi luăm în calcul la plata ratelor, ROBOR-ul, va fi scăzut în perioada următoare, pentru că există această infuzie de lichiditate. E absurd, dacă se poate face plata ratelor acum să nu se facă, în aşteptarea unor vremuri mai bune din perspectiva dobânzilor, pentru că e greu de crezut că peste ani putem face un scenariu care să arate mult mai bine", a spus Dan Suciu, la Realitatea TV.

Potrivit acestuia, există riscul de abuz prin utilizarea neîndreptăţită a acestei facilităţi de către persoanele care deja sunt în incapacitate de plată a ratelor cauzată nu de epidemia de Covid-19, ci de cu totul alte motive.

Pe de altă parte, Suciu a menţionat că există criterii bine delimitate de aplicare a acestei facilităţi, respectiv de când a devenit serioasă criza în România, de când s-au închis unităţi de producţie şi companii, de când s-a intrat în şomaj tehnic masiv.

Totodată, purtătorul de cuvânt al BNR şi-a exprimat convingerea că băncile vor face o evaluare destul de atentă a celor care solicită această amânare a plăţii ratelor şi că acestea au avut o deschidere de la bun început în privinţa aceasta.

"Sunt convins că vor fi criterii care vor clarifica situaţia şi nu mă aştept la altceva, decât la înţelegerea faptului că, dacă nu se acceptă situaţia dată de amânarea plăţii, atunci când nu poţi să plăteşti, pierzi un client. Şi băncile cred că au înţeles - sper să înţeleagă - că aceşti clienţi pe care îi ajută acum sunt clienţii pe care se pot baza pe viitor pentru a avea profit mai departe", a spus Dan Suciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel