România are încă un aeroport la standarde Schengen
Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...
"Ca urmare a dezvoltării tehnologice, în ţările dezvoltate, 62% dintre adulţi consumă ştiri pe reţelele de socializare, ceea ce este nou. De asemenea, în ţările dezvoltate, majoritatea adulţilor consumă ştiri pe aplicaţiile de chat, ceea ce este, de asemenea, ceva nou. Sunt noi forme de media la orizont, device-uri activate vocal, care vor schimba modul în care ne raportăm la inteligenţa digitală", a arătat reprezentantul Google.
Huawei, important pas în procesul de desprindere de Google
El a precizat că este clar pentru Google că va creşte numai dacă şi partenerii săi vor creşte.
De asemenea, prezentă la acelaşi eveniment, Ioana Avădani, preşedintele Centrului pentru Jurnalism Independent, a subliniat că avansul reţelelor de socializare, mai ales TikTok, care a avut o creştere de 44% în download anul trecut.
"Dacă nu gândim cu minţile acestor copii, înseamnă că ne facem treaba pe jumătate. În momentul în care facem o lege, să ne gândim la toată lumea, inclusiv la beneficiarii ei. Aceştia vor intra în piaţa consumatorilor de media în aproximativ cinci ani", a susţinut ea.
Avădani a afirmat că oamenii nu sunt, în general, dispuşi să plătească pentru content media.
"Să nu ne îmbătăm cu apă rece, nu doar românii nu vor să plătească pentru content. Un studiu Reuters arăta că 19% din oameni sunt dispuşi să plătească pentru informaţie, în ţările anglo-saxone, iar în celelalte ţări 9%, la noi poate nici 9%", a continuat reprezentanta Centrului pentru Jurnalism Independent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...
Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...
Statele Unite, care produc în...
Curs valutar BNR, 25 aprilie...
Bătălia pentru atenția...
Următorul pachet de sancţiuni...
GlaxoSmithKline a dat în...
Guvernul a aprobat, în ședința...
O nouă lege, care va intra în...
Companiile energetice...
Președintele francez a vorbit...
Parlamentul European a adoptat...
Îngrijorări tot mai mari în...
Primul tren Metropolis, botezat...
Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...
În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...
Sunt percheziţii, joi, în...
Budapesta anunţă că...
Liderii UE au convenit recent...
Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...
Proiectele de acte normative...
Cel mai mare salon auto din...
Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...
O scădere bruscă a costurilor...
Hermes a raportat joi o...
Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...