Dacia devine autonomă. Renault se reorganizează
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Producătorul auto francez Renault a anunţat joi un plan destinat reorganizării grupului în jurul mărcilor sale, şi nu în funcţie de zone geografice, pe care le va regrupa în patru unităţi de business: Renault, Dacia, Alpine şi New Mobility, informează un comunicat de presă.

Potrivit Renault, acest proiect vizează crearea unei structuri organizaţionale mai simple şi mai orientate spre rezultate, dar care să întărească coeziunea, motivaţia şi sentimentul de apartenenţă al echipelor grupate pe mărci.

"Compania trebuie să facă trecerea de la o căutare a volumelor la o căutare de valoare şi profitabilitate. Organizarea în jurul a patru mărci puternice va permite lucrul într-un mod mai simplu, mai orientat spre pieţe şi spre consumatori, în căutarea celui mai bun rezultat posibil. Acest lucru este esenţial pentru revenirea grupului", a declarat noul director general de la Groupe Renault, Luca de Meo.

Care este cea mai mare vulnerabilitate a industriei auto din România

În cadrul acestui proiect, procesul de reflecţie cu privire la crearea, organizarea şi implementarea noilor unităţi de business va fi pilotat de Luca de Meo, CEO-ul grupului pentru Renault, Denis Le Vot pentru Dacia, Cyril Abiteboul pentru Alpine şi Clotilde Delbos pentru New mobilities.

Renault precizează că, imediat ce va fi finalizat, planul de reorganizare va fi comunicat şi reprezentanţilor angajaţilor.

Constructor de automobile din 1898, Grupul Renault este prezent în 134 de ţări şi a vândut 3,8 milioane de vehicule în 2019. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel