Curent și gaze. Se schimbă condițiile pentru racordarea gratuită
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul Energiei, a declarat că legea racordării gratuite la rețea a fost interpretată abuziv în multe cazuri. Ministrul dorește ca racordările să se poată efectua gratuit doar dacă se vor respecta anumite condiții.

Ministrul Virgil Popescu a declarat că așa-numita racordare gratuită nu este gratis, pentru că toate costurile de racordare sunt vărsate eșalonat, pe cinci ani, în tariful de distribuție, care va fi plătit de toată lumea.

''Greșit spus că este racordare gratuită. Practic, pentru orice racord făcut, plătim toți. Distribuitorul face (racordul n.r.) pe banii lui, dar recuperează din tariful de distribuție''.

Virgil Popescu a adăugat că vor fi efectuate modificări în lege, astfel încât să se evite abuzurile din partea unor solicitanți de racordare. ''A apărut brusc un interes de racordări la energie electrică pe putere mult mai mare decât consumă acea unitate locativă. Sunt clienți care cer racordare pe (curent n.r.) trifazic, cu toate că nu au nevoie'' a precizat ministrul.

Soluția găsită de autorități este limitarea racordărilor la nivelul unui racord standard, adaptat unui consum normal. ''Ce depășește parametrii unui racord standard va fi suportat de beneficiar. Tot ce dorești în plus față de acest racord standard, să poată fi făcut contra unui cost'', a subliniat ministrul într-o intervenție telefonică la Digi24.

CITEȘTE ȘI: Furnizorul de curent. Ce trebuie făcut până la sfârșitul lunii IUNIE

Ministrul a precizat că există a standarde de cost la nivelul ANRE care ar putea fi luate ca referință. Virgil Popescu a arătat, cu titlu de exemplu, că racordul standard de gaz este de 7 metri față de conducta de racordare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel