Cum putem găsi cele mai bune credite de nevoi personale
Autor: Anca Mihailov
Data publicării:
Exista modalități simple prin care se pot alege cele mai avantajoase credite
Exista modalități simple prin care se pot alege cele mai avantajoase credite
Persoanele fizice care vor să facă un credit de nevoi personale ar trebui să se uite mai întâi la oferta pe caare o are banca de la care primesc salariul, pentru că toate băncile le oferă reduceri salaraților firmelor partenere.

Al doilea lucru care trebuie să se verifice este dobânda, comparativ cu celelalte oferte din piață, pentru că în fiecare lună se lanseaază oferte noi, cu dobândă redusă. Apoi trebuie să se facă o simulare, pentru a vedea ce sumă se poate lua, astfel încât riscurile de imposibilitate de plată să fie cât mai reduse. Suma maximă condiționată de BNR este de până la 15.000 de euro, se calculează în funcție de venitul net al persoanei care accesează cerditul, dar fiecare client al unei bănci ar trebui să-și calculeze singur posibilitățile reale de a achita acel credit, pe perioada de maximum cinci ani, admisă pentru acest tip de credditare.

„Dacă ar fi să fac un credit de nevoi personale, m-aș duce mai întâila banca de la care primesc salariul. Banca poate oferi o reducere de până la 1,5%, pentru cei care își primesc salariul acolo. Apoi m-aș interesa, la toate băncile, cât este dobânda anuală. Apoi ar trebui să văd care este valoarea ratei, față de venitul meu, pentru că, dacă aș avea salariul 2.300 de lei net și un copil mic, iar rata ar fi 1.000 de lei, n-aș lua un cerdit cu rata de 1.000 de lei, ci jumătate din sumă sau o sumă care să-mi asigure o rată la jumătate față de cea de 1.000 de lei, astfel încât să fiu sigur că o pot plăti. Apoi, comisionul de acordare trebuie să fie verificat și să se compare cu ofertele celorlalte bănci. Dobânda trebuie să fie analizată. Este o marjă medie între 7% și 10%”, explică Nicolae Duță, consultant financiar independent.

CEC Bank a lansat procesul de contractare online, totul la distanță

De ce sunt limite și reguli stricte

Rata va fi calculată astfel încât să nu depășească 40% din venitul net al clientului, iar această regulă este generală. Restricțiile pentru creditele de nevoie personale au fost impuse de BNR, ca reguli generale, după ce au fost înregistrate foarte multe credite neperformante. Pânî în anul 2004, creditarea a fost foarte slab reprezentată în România, însă, în perioada următoare, mai ales din 2006, din perioada de preaderare la Uniunea Europeană, s-au acordat foarte multe credite, inclusiv cu buletinul, apoi, după declanșarea crizei economice, s-a produs o avalanșă de cerdite neperformante.

„Aceste credite de nevoi personale sunt pentru diverse amenajări, pentru plata școlarizării sau pentru diverse cumpărături, în niciun caz pentru a cumpăra o casă sau o mașină, tocmai pentru că aceste credite sunt mult mai scumpe decât cele ipotecare. Experiența anilor de criză economică a arătat că foarte mulți dintre cei care au luat credite de nevoi personale, în loc de credite ipotecare, nu le-au mai putut plpăti. Mulți au luat 50.000 de euro, au pus garanție casa pe care au construit-o sau au cumpărat-o cu acei bani, dar cu dobândă dublă. Aceste erori au generat reacții în lanț”, mai explică specailistul. În domeniul bancar trebuie să se respecte principiul prudențialității, astfel încât băncile să nu aibă probleme din cauza creditelor neperformante care produc efecte negative în lanț, pe termen mediu și lung. Calculele personale realiste sunt cele mai importante, atunci când se dorește accesarea unui credit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România a importat mai multe gaze naturale

În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale. 

În Japonia, AI prezice ce angajați vor demisiona

Companiile japoneze se străduiesc să-și protejeze...

FMI cere Germaniei să cheltuiască mai mult

În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

China lansează o nouă forță de apărare cibernetică

China a anunțat crearea în cadrul armatei a unei noi...

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...


pixel