Cum abordează UE problema crizei de medicamente
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Cum abordează UE problema crizei de medicamente
Cum abordează UE problema crizei de medicamente
Decizia de a concentra resursele financiare pe relansarea economiei a obligat Uniunea Europeană să îşi revizuiască drastic planurile de a răspunde la criza de medicamente prin repatrierea capacităţilor de producţie din Asia, transmite Reuters.

În conformitate cu acordul pentru un buget destinat relansării economiei, la care au ajuns marţi după un summit maraton, liderii Uniunii Europene au decis să reducă cu 80% fondurile alocate pentru sănătate până în 2027.

De mai mulţi ani blocul comunitar se confruntă cu o criză de medicament vitale, inclusiv vaccinuri şi antibiotice, iar acum are probleme în a cumpăra medicamentele de care au nevoie pacienţii cu COVID-19 aflaţi la terapie intensivă. Pentru a răspunde la această problemă, Comisia Europeană a propus crearea, de la zero, a unui buget dedicat sănătăţii pentru perioada 2021-2027 cu o valoare de 9,4 miliarde de euro. Cu toate acestea, presaţi de nevoia urgentă de a relansa economia, liderii UE au decis să reducă fondurile alocate sănătăţii până la 1,7 miliarde de euro.

Piața forței de muncă din Germania va avea nevoie de cel puțin 3 ani pentru a se redresa

"Regretăm că propunerea noastră foarte ambiţioasă nu a fost urmată în întregime", a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, adăugând însă că un nou buget pentru sănătate este "un bun punct de plecare".

Uniunea Europeană avea în vedere să ofere stimulente financiare producătorilor de medicamente, pentru ca aceştia să îşi readucă în Europa o parte din fabricile lor din Asia. Acum însă, UE va fi nevoită să îşi revizuiască planurile.

Problemele în aprovizionare cu medicamente cu care se confruntă blocul comunitar, în pofida puterii sale financiare, sunt scoase în evidenţă de dificultăţile pe care le întâmpină în achiziţionarea de analgezice, anestezice şi medicamente pentru resuscitare, de care este nevoie pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19 aflaţi la terapie intensivă.

Purtătorul de cuvânt al CE a precizat că Executivul comunitar analizează în prezent alte oferte după ce prima licitaţie lansată în data de 29 iunie, în numele a zece state membre UE, nu a avut succes. Licitaţiile comune sunt destinate să evite competiţia între statele membre pentru medicament şi alte echipamente vitale.

În schimb, acordurile de achiziţie în avans semnate cu producătorii de posibile vaccinuri împotriva COVID-19 şi alte medicamente aflate în stadiul de dezvoltare nu sunt afectate de reducerile bugetare pentru că ele se bazează pe fondurile de urgenţă alocate deja.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel