Cu ce a fost dotat aeroportul din Frankfurt. Ajută toți pasagerii
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Aeroportul din Frankfurt, cel mai mare din Germania
Aeroportul din Frankfurt, cel mai mare din Germania
Aeroportul din Frankfurt, cel mai mare din Germania, a fost dotat cu un centru de testare pentru noul coronavirus, permiţând astfel anumitor pasageri să evite carantina la destinaţie, relatează dpa.

Proiectul a fost lansat luni de compania germană de biotehnologie Centogene împreună cu Fraport, care administrează aeroportul din Frankfurt, şi Lufthansa.

În prezent, planul prevede testarea, atât la sosire, cât şi la plecare, a pasagerilor Lufthansa până la sfârşitul lunii iulie 2021 într-un centru în apropiere de clădirea terminalului.

Vaccin. Armata Chinei a primit aprobarea! Li se va face injecție

Într-un comunicat, Centogene se referă la program ca fiind "un proiect pentru deschiderea frontierelor internaţionale", menţionând că speră ca testarea să îi ajute pe călători să respecte reglementările la destinaţie.

Numeroase ţări solicită un rezultat negativ la testare în ultimele 72 de ore pentru a permite intrarea directă.

Testarea poate fi efectuată fie cu o zi înainte de plecare, fie printr-un proces rapid în ziua călătoriei, cu rezultate trimise prin intermediul unei platforme digitale, acestea fiind ataşate la biletul de călătorie, a declarat directorul executiv al Centogene, Arndt Rolfs.

"Prin deschiderea centrului de testare, oferim oaspeţilor noştri o posibilitate confortabilă de a se testa pentru zboruri în străinătate sau pentru o şedere în Germania pentru a evita carantina", a declarat Bjoern Becker, de la grupul Lufthansa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Ceasurile elvețiene iau cu asalt India

Producătorii de ceasuri elvețieni lansează un atac...

Băncile europene cer să fie declarate sectoare strategice

Băncile europene fac un apel către Uniunea Europeană...

Șeful Stellantis își apără salariul de 36,5 milioane de euro

”Ca un jucător de fotbal, există un contract”, a...

Incendiu de proporții la Bursa de la Copenhaga

Un incendiu care a devastat vechea clădire a bursei de...

China: Economia a depășit așteptările în primul trimestru

Sunt date statistice care își vor influența cu precădere...

Ministerul Finanţelor, anunţ despre ratingul României

Agenția de rating S&P a reconfirmat în data de 12...

Ryanair, anchetată în Italia pentru practici neconcurențiale

Autoritatea italiană de reglementare în domeniul...

Planul Volkswagen de reducere a costurilor

Grupul Volkswagen a întocmit un plan de reducere a...


pixel