Croația ar putea adopta euro până în 2023. România NU se grăbește
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
UE va regândi regulile bugetare la realităţile post-pandemie
UE va regândi regulile bugetare la realităţile post-pandemie
Croația ar urma să adopte moneda euro până în 2023, a anunțat un vicepreședinte al Comisiei Europene. În comparație, România, care a devenit membră UE cu 8 ani înaintea Croației, ar putea adopta moneda euro abia în 2028.

Croaţia este în grafic pentru a adopta euro până în 2023, atât timp cât îndeplineşte criteriile stabilite de Comisia Europeană, a afirmat Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene şi responsabil pentru afaceri comerciale.

“Euro va fi un mare avantaj pentru Croaţia, aşa cum este acum pentru Europa, dar nimeni nu ar trebui să se folosească de adoptarea euro pentru a majora preţurile. Aceste evoluţii trebuie monitorizate şi gestionate cu atenţie”, se arată într-un mesaj al oficialului european postat pe Twitter.

Amazon majorează salariile pentru a reuşi să găsească încă 125.000 de angajaţi

Luni, la o conferinţă desfăşurată la Zagreb, Dombrovskis a avertizat Croaţia că ar trebui să fie precaută privind efectele pandemiei asupra economiei, în special gradul redus de vaccinare, care ar putea determina autorităţile să adopte noi restricţii, deşi ritmul redresării economiei croate este bun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel