Conform statisticii oficiale, cel mai mare număr mediu de salariaţi s-a înregistrat în sectorul "Servicii de piaţă", respectiv 36,1% din total, urmat de industrie - cu 33,6%.
INS. Veniturile medii pe gospodărie 4.764 lei iar cheltuielile 4.049 de lei
La sfârşitul anului 2018, sectorul industrie însuma 57.756 de întreprinderi, echivalentul a 10,5% din totalul întreprinderilor active din domeniul economic (industrie, construcţii, comerţ şi servicii de piaţă).
De asemenea, numărul mediu de salariaţi din totalul întreprinderilor active din domeniul economic a crescut cu 1%, comparativ cu anul 2017.
Datele INS relevă că mărimea medie a unei întreprinderi din industrie a fost de circa 24 de salariaţi, în timp ce în comerţ a fost de circa 5,2 salariaţi.
În ceea ce priveşte cifra de afaceri, ponderea cea mai mare a fost deţinută de întreprinderile cu activitate principală de comerţ (40,1%), la polul opus situându-se întreprinderile din construcţii, cu un procent de numai 5,9%.
Structura investiţiilor brute în cadrul sectoarelor de activitate economică se prezintă astfel: industrie 38,2%, servicii de piaţă 32,8%, construcţii 14,9% şi comerţ 14,1%.
În acelaşi timp, valoarea adăugată brută la costul factorilor a fost obţinută, în 2018, în proporţie de 34,6% în industrie, 7,4% în construcţii, 22,8% în comerţ şi 35,2% în servicii de piaţă.
Rezerva Federală din SUA (Fed) a decis, miercuri după-amiază, menţinerea actualei rate a dobânzii de politică...
De secole, diamantul Hope, cea mai celebră piatră prețioasă din istorie, suscită teamă și fascinație. Povestea lui...
Trustul de presă DC Media Group va organiza pe data de 12 DECEMBRIE 2019, “ UPGRADE ROMANIA: SĂNĂTATE PRIN...
Primăria Capitalei a anulat licitația de achiziționare a 100 de autobuze electrice deoarece ofertele depuse au fost...
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială...
O bătălie crâncenă, cea mai amplă a secolului 21, ar putea pune față în față flotele rusă, chineză,...
Având propunere de adoptare, o inițiativă legislativă, aflată foarte aproape de votul decisiv al deputaților,...
Comisiile pentru servicii armate din Congresul american au convenit asupra unor amendamente la legea apărării...
Procesul în cadrul procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump ar putea începe în Senatul SUA...
Toți cei nouă indici ai Bursei de Valori București au înregistrat scăderi miercuri, pentru a treia zi...
Peste un milion de SUV-uri şi vehicule off-road au fost vândute în Germania în primele 11 luni...
Cele 28 de state membre nu au reuşit miercuri să ajungă la un acord cu privire la o definiţie a produselor...
Mai sunt două săptămâni până la Crăciun, și ar trebui să începem pregătirile. Asta, pentru a nu ne...
Acționarii Romgaz au respins miercuri constituirea unei companii care trebuia să aibă ca obiect principal de...
Ministerul Finanțelor a publicat accizele care vor fi aplicate în 2020, care au fost actualziate cu creșterea...
Un număr de 141 de medici care reprezintă serviciile medicale de urgenţă din România, respectiv unităţi pentru...
Taylor Swift este cea mai bine plătită artistă a anului 2019, potrivit topului publicat de Revista Forbes....
După ce preţurile la ceapă în India au crescut de zece ori în acest an, Mukesh Thoke, un proprietar de...
Înrăutăţirea perspectivei ratingului României de către agenţia S&P, de la stabilă la negativă, ar...
Analistul economic, Adrian Câciu a vorbit în exclusivitate pentru DCBusiness despre decizia celor de...
Autorităţile turce lucrează la un plan care ar relaxa normele privind importul de aur pe una din cele mai mari pieţe...
ArcelorMittal încetează temporar producţia la uzina siderurgică din Hunedoara, ca urmare a preţurilor ridicate...
Cea mai mare sticlă de whisky ''single malt'' este scoasă la vânzare în cadrul unei licitaţii online şi...
Proiectul care prevede ca unul dintre părinți să stea acasă în momentul în care școlile și grădinițele...
Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii noiembrie 2019, de 9.345, în creştere cu...
Apple a început să vândă, joi, noul său desktop Mac Pro, joi, cu un preț care năucitor de minimum 50.000...
Decarbonizarea devine un concept care se apropie tot mai mult de realitate. IVECO şi Nikola au venit, la numai trei...
PSD se opune categoric creşterii vârstei de pensionare şi atrage atenţia că propunerea premierului Ludovic...
Angajaţii Uzinei de Reparaţii pentru metrou au mandatat conducerea sindicatului din care fac parte să ducă...
Polițiștii din Constanța au distrus o mare cantitat de droguri care au fost confiscate în perioada 2001 - 2019.
Preţul cărnii de porc s-a dublat în acest an, iar anul viitor s-ar putea tripla, pentru că aproape jumătate...
Piaţa apelor minerale din România valorează, la ora actuală, un miliard de euro, în timp ce, la nivel...
Agenția de rating Standard & Poor's a revizuit perspectiva ratingului României la negativă,...
Cei care încasează pensii speciale sunt, pe lângă militari, și o serie de civili care beneficiază de...
Grupul petrolier saudit Aramco a devenit cea mai valoroasă companie listată din lume, în urma lansării ofertei...
Standard&Poor's explică foarte clar că schimbarea perspectivei se datorează creșterii nesustenabile a...
Facebook Inc a căzut de pe locul şapte pe locul 23 în topul "celor mai bune locuri unde să lucrezi" în...
Guvernul a adoptat, în şedinţa de marţi seara, proiectele de lege pentru care urmează să-şi asume răspunderea,...
Piața contoarelor inteligente va înregistra o creștere semnificativă în următorii ani, în...
Distanțele absolut uriașe, aproape imposibil de imaginat care despart Pământul de granițele Universului fac,...